Cunoscutul creator de modă Cătălin Botezatu şi Bianca Drăguşanu vor putea fi întâlniţi, săptămâna viitoare, în clubul constănţean Wish. Prezenţa celor doi, de 1 Mai, la malul mării, este departe de a fi un sejur pentru îndrăgostiţi, ci mai degrabă doar un business, pentru că Bote va păşi în clubul amintit la o zi distanţă după ce se va evapora parfumul „fostei” sale.
Nu se ştie cum au reuşit organizatorii performanţa de a-i aduce pe cei doi pe aceeaşi scenă, însă cert este că, pe 30 aprilie, în Club Wish, va avea loc un „Cocktail Party” în cadrul căruia invitatele speciale ale serii vor fi Bianca Drăguşanu, Daniela şi Anamaria Crudu şi Cristina Pană. De întreţinerea atmosferei se va ocupa Matteo, care va susţine un concert.
Petrecerea se anunţă, însă, şi mai... animată, pe data de 1 Mai, când clubul va fi înnobilat cu sclipiri de diamante, aur şi pietre preţioase, în cadrul unui inedit şi select spectacol realizat de Cătălin Botezatu. În cadrul prezentării, Intitulată „Korloff Jewlery Collections Show”, vor urca pe scenă nume cunoscute precum Andreea Raicu, Mihai Covaliu şi Ricky.