Scriitorul elveţian de origine română, Cătălin Dorian Florescu, a fost distins, ieri, cu Premiul pentru cea mai bună carte a anului în Elveţia, pentru cel de-al cincilea roman al său, „Jacob se hotărăşte să iubească” (Jacob beschliesst zu lieben). Premiul, în valoare de 40.000 de franci elveţieni, a fost creat în 2008, pentru a atrage mai mult atenţia asupra literaturii elveţiene şi este oferit de Uniunea editorilor şi librarilor din Elveţia.
Născut la Timişoara, Cătălin Dorian Florescu (44 ani) a emigrat în Elveţia la vârsta de 15 ani. După studiile efectuate la Zurich, românul a lucrat mult timp ca psihoterapeut, înainte de a se consacra scrisului, în 2001. Romanul său de debut, „Wunderzeit\" (2001), a primit mai multe distincţii.
În acest an, Cătălin Dorian Florescu s-a impus în faţa altor patru finalişti: Monica Cantieni, Felix Philipp Ingold, Charles Lewinsky şi Peter Stamm, care primesc fiecare câte 2.500 de franci. Juriul a analizat 60 de titluri din partea a 20 edituri.
În 2010, premiul a fost acordat elveţiencei de origine ungară Melinda Nadj Abonji.