Cătălin Homor, șeful CNAIR, a fost revocat din funcție

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cătălin Homor, șeful CNAIR, a fost revocat din funcție

Social 11 Ianuarie 2017 / 13:46 959 accesări

Consiliul de Administrație al Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere s-a reunit la solicitarea Adunării Generale a Acționarilor pentru a analiza activitatea și realizarea obiectivelor contractului de mandat al directorului general Cătălin Homor. În cadrul ședinței, membrii CA au decis revocarea acestuia din funcție.

„În cadrul ședinței, membrii Consiliului de Administrație au constatat deficiențe de gestionare a activităților CNAIR din ultima perioadă și au decis revocarea din funcție a directorului general, Cătălin Homor”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Ministerul Transporturilor.Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a dispus Corpului de Control să efectueze la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) o verificare a existenței mijloacelor și materialelor necesare deszăpezirii (utilaje speciale și starea de funcționare a acestora, stocuri de material antiderapant și combustibil), a situației contractelor cu societăți private pentru deszăpezire și a modului de fundamentare a ordinului privind utilizarea nisipului la deszăpezire. „În data de 10 ianuarie 2017, Consiliul de Administrație al CNAIR s-a reunit la solicitarea Adunării Generale a Acționarilor pentru a analiza activitatea și realizarea obiectivelor contractului de mandat al directorului general Cătălin Homor”, se mai arată în comunicat.



12