Cătălin Predoiu, pe lista PNL pentru Senat în Bucureşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cătălin Predoiu, pe lista PNL pentru Senat în Bucureşti

Politică 14 August 2016 / 13:50 602 accesări

PNL ia în calcul posibilitatea de a-i oferi lui Cătălin Predoiu un loc eligibil pe lista pentru Senat de la Bucureşti, au declarat duminică surse din partid, potrivit cărora intrarea lui Dacian Cioloş în PNL i-ar scade credibilitatea şi nu ar oferi multe puncte în plus liberalilor.

Cătălin Predoiu ar urma să primească un loc eligibil pe lista pentru alegerile parlamentare pe care PNL o va depune pentru Senat în Bucureşti, au declarat pentru MEDIAFAX, surse din PNL, care au precizat că în partid liberalii duc o luptă acerbă pentru a obţine un loc eligibil pe listele de la Bucureşti.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, în luna iulie, că eşecul de la alegerile locale din Bucureşti nu îl mai califică pe Cătălin Predoiu pentru funcţia de premier şi că în partid se poartă discuţii şi se fac sondaje pentru a vedea care este profilul premierului pe care electoratul şi-l doreşte, urmând ca liberalii să ţină cont de acesta atunci când îşi vor desemna un prim-ministru.

Surse din PNL au declarat, totodată, pentru MEDIAFAX, că liberalii sunt dezamăgiţi că anumite cercetări sociologice arată că electoralul nu îl mai vede pe Dacian Cioloş la fel de credibil dacă s-a alătura unui partid politic.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga declara, la sfârşitul lunii iunie, că nu va fi paritate PNL-PDL pe listele pentru alegerile parlamentare. Filialele PNL urmau să trimită până pe 15 august prima variantă a listelor pentru parlamentare. Prima şedinţă a conducerii liberale va avea loc luni, 22 august.

Taguri articol


12