Partida de fotbal dintre echipele SSC Farul Constanţa şi Voința Valu lui Traian, din etapa a 27-a a Ligii a IV-a la fotbal, disputată sâmbătă după amiază pe terenul „Voința” din Complexul Sportiv „Badea Cârțan” din Constanţa, a avut un invitat de marcă. Multipla campioană olimpică, mondială şi europeană Cătălina Ponor a dat lovitura de start a întâlnirii, proaspăt medaliata cu aur european la bârnă de la Cluj-Napoca fiind aplaudată la scenă deschisă de suporterii constănţeni.
După cum spunea Ion Draica, președintele de onoare al grupării constănțene, „Cătălina Ponor, o constănțeancă și o faristă pur-sânge” a acceptat cu plăcere invitaţia clubului fondat de suporteri în vara anului trecut şi le-a urat mult succes celor implicaţi în bătălia de a readuce numele Farul acolo unde îi este locul, în prima ligă a fotbalului românesc.
„Îmi face plăcere să fiu aici, în primul rând sunt parte din acest club şi încerc să susţin toţi sportivii aşa cum şi alţii m-au susţinut. Eu sunt prezentă şi voi încerca să fiu prezentă la orice eveniment”, a spus Cătălina Ponor, care a primit din partea SSC Farul un tricou, un fular şi un fanion al grupării alb-albastre, precum şi două buchete de flori.
„Este un moment deosebit şi îi mulţumesc Cătălinei pentru că eu ştiu ce înseamnă gimnastica şi are doar câteva zile libere şi apoi iar la muncă. Este o onoare pentru noi şi o mare plăcere pentru că şi-a făcut puţin timp să fie alături de noi şi să ne dea şi un imbold. Sper să fie un stimulent pentru toată lumea”, a adăugat Ion Draica.