Săptămâna viitoare, chiar în ziua în care va fi prăznuit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, Uniunea Teatrală din România aniversează două decenii de la inaugurarea Galei Premiilor UNITER. Evenimentul, care va fi transmis în direct, în prima zi a săptămânii viitoare, va avea loc la Sala Majestic a Teatrului Odeon.
La ceas aniversar, UNITER editează un catalog - ediţie limitată - ce reprezintă un traseu fotografic al celor 20 de ani ai Galei UNITER. Acest album de arhivă despre un eveniment reper al lumii teatrale româneşti îi va cuprinde pe toţi nominalizaţii şi premiaţii celor 20 de ediţii. Pe lista... premiaţilor se află şi un slujitor al teatrului de la malul mării, artistul-păpuşar Aneta Forna Christu. Aceasta a fost distinsă, anul trecut, cu Premiul Special pentru Teatru de Păpuşi.
De asemenea, cu prilejul celor 20 de ani va fi editat şi Ziarul Galei. Totodată, în cadrul acţiunilor aniversare, pe site-ul UNITER a fost postată înregistrarea primei ediţii a galei, care a avut loc în anul 1993. Filmul are, până în acest moment, peste 500 de accesări, iar la UNITER au venit mesaje din partea artiştilor - emoţionante şi bulversante.
Gala va fi transmisă în direct, începând cu ora 21.00, pe TVR 1, Radio România Cultural şi pe internet, la adresele www.tvr.ro şi www.uniter.ro. Anul acesta, Premiul de Excelenţă va fi acordat, in memoriam, maestrului Alexandru Tocilescu.