Catalonia, în haos! Fără guvern şi parlament! Urmează alegeri anticipate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Catalonia, în haos! Fără guvern şi parlament! Urmează alegeri anticipate

Externe 05 Noiembrie 2017 / 13:10 472 accesări

În Catalonia, lucrurile sunt departe de a se fi liniştit. Partidele care susțin independența Cataloniei ar urma să obțină cele mai multe voturi la alegerile anticipate prevăzute să aibă loc în regiune la 21 decembrie, dar și-ar putea pierde majoritatea, relevă un sondaj publicat duminică în cotidianul La Vanguardia, citat de Reuters și AFP. Potrivit sondajului realizat între 30 octombrie și 3 noiembrie, trei formațiuni favorabile independenței - ERC, Stânga republicană, CUP, Candidatura unității populare, de extremă stânga, și PDECat, Partidul democrat european, conservator separatist - și-ar adjudeca între 66 și 69 din mandate în parlamentul cu 135 de locuri, unde majoritatea absolută este de 68 de locuri. Ca procentaj, acest rezultat ar însemna 46% din voturi, cu 1,8% mai puțin decât la ultimele alegeri regionale, care au avut loc în septembrie 2015. Cele trei formațiuni dispun în prezent de 72 de locuri.

Un alt sondaj publicat de cotidianul conservator „La Razon“ arată că aceleași trei partide nu ar obține decât 65 de locuri la scrutinul anticipat. În schimb, partidele unioniste ar urma să fie votate de mai mulți alegători: Partidul Popular al premierului spaniol Mariano Rajoy, formațiunea centristă Ciudadanos și Partidul Socialist din Catalonia ar putea totaliza 44% din voturi, cu 5% mai mult decât în 2015, conform sondajului publicat de „La Vanguardia“.

Consiliul de Miniștri al Spaniei a aprobat vineri demiterea întregului guvern catalan, dizolvarea parlamentului regional și convocarea de alegeri în Catalonia pentru data de 21 decembrie, în contextul măsurilor adoptate de guvernul spaniol pentru restabilirea legalității constituționale, după ce Parlamentul catalan a aprobat declararea unilaterală a independenței.



12