Catastrofal! Planeta se transformă într-o seră! Ce se va întâmpla cu vremea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Catastrofal! Planeta se transformă într-o seră! Ce se va întâmpla cu vremea

Vremea 12 August 2018 / 17:35 793 accesări

Întreaga Planetă se confruntă cu un val de căldură fără precedent. Europa mai ales, unde mii de hectare de vegetație fiind cuprinse de incendii. Totodată, alte regiuni de pe Glob au fost afectate de furtuni violente și inundații.

Specialiștii avertizează că Pământul s-ar putea transforma într-o seră în câteva decenii. Aceasta este concluzia alarmantă a unui studiu la care au participat savanţi din toată lumea, prezentat de o prestigioasă publicaţie a Academiei Naţionale de Ştiinţă din Statele Unite, scrie stirileprotv.ro. În prezent, temperatura medie globală este cu un grad Celsius mai mare în comparaţie cu media perioadei de dinaintea industrializării. Și aceasta creşte ireversibil. Cercetătorii au identificat consecinţele a zece schimbări climaterice critice, pe care le prevăd pentru momentul în care temperatura medie globală va fi cu două grade Celsius mai ridicată în comparaţie cu sfârşitul secolului al XVIII-lea. „De exemplu, dacă se topesc ghețurile Groenlandei, apa, care e mai puțin densă, pentru că nu este salină, va ajunge în oceane. Astfel, se schimbă circulația curenților oceanici, apa oceanelor se încălzește pentru perioade mai lungi de timp, iar încălzirea Oceanelor, care se propagă și în emisfera sudică, provoacă și topirea ghețurilor din Antarctica“, a explicat Joanna Haigh de la institutul pentru schimbări climatice din Londra.

Temperaturi ridicate pe litoral

Meteorologii anunţă că, în perioada 13 - 19 august, temperaturile medii se vor încadra între 28 şi 34 de grade. Însă, de miercuri, 15 august, vremea se schimbă uşor şi apar ploile cu descărcări electrice în regiunile de Nord, Centru şi Vest ale ţării. „Pentru ziua de luni, se menţine o vreme în general frumoasă, chiar şi călduroasă, mai ales în zonele de câmpie. Vom avea temperaturi maxime cuprinse între 27 şi 34 de grade. Valorile de 33-34 de grade se vor înregistra în regiunile de Vest. Cerul va avea unele înnorări, iar în zona de munte, pe arii restrânse vor fi averse cu descărcări electrice“, a declarat, pentru mediafax, Dinu Mărăşoiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

De asemenea, vreme frumoasă va fi şi pe litoral unde se vor înregistra în jur de 28 de grade Celsius. „Marţi vremea va persista frumoasă, cu temperaturi maxime între 28 şi 34 de grade. Apa mării va avea o temperatură de 25-26 de grade, deci foarte favorabilă, iar în aer va fi în jur de 28 de grade“, informează reprezentantul ANM.

La început de săptămână, în Capitală vremea va fi frumoasă şi călduroasă. Maximele vor fi în jur de 32-33 de grade. Însă, de miercuri, vremea se va schimba uşor. „Pentru regiunile de Sud şi Est vremea se menţine frumoasă, iar temperaturile maxime vor ajunge până la 33-34 de grade, temperatură pe care o aşteptăm miercuri şi în Capitală“, a mai anunţat meteorologul.



12