Catastrofele vor costa 130 de miliarde de dolari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Catastrofele vor costa 130 de miliarde de dolari

Monden 19 Decembrie 2013 / 00:00 498 accesări

Costul economic al catastrofelor naturale şi umane din 2013 se va ridica la 130 de miliarde de dolari americani, potrivit unei estimări publicate de asigurătorul elveţian Swiss Re. Circa 25.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în lume, în 2013, în aceste catastrofe.

Valoarea pagubelor provocate de catastrofele naturale şi umane în acest an este în scădere netă faţă de cea din 2012, care a fost de 196 de miliarde de dolari, mai ales din cauza uraganului Sandy şi a secetelor care au lovit SUA. Pe de altă parte, acest an a fost marcat şi de taifunul Haiyan din Filipine, soldat cu moartea a 7.000 de persoane, acesta fiind cel mai sângeros eveniment al întregului an. În acest an au avut loc şi grave inundaţii în Europa Centrală şi de Est, în luna iunie, ce au provocat pierderi economice de 18 miliarde de dolari, dintre care patru miliarde de dolari au fost acoperiţi de companiile de asigurări. În luna iunie, inundaţiile au afectat şi provincia canadiană Alberta, provocând pagube acoperite de asigurători în valoare de două miliarde de dolari americani, adică o sumă-record pentru o catastrofă din această ţară. Pe lângă inundaţii, Europa a fost lovită şi de alte catastrofe meteorologice, precum furtuna Andreas, care a afectat Germania şi Franţa în iulie, provocând pagube acoperite de companiile de asigurare în valoare de trei miliarde de dolari. Ulterior, furtuna Christian din Europa de Nord şi Centrală a provocat pagube în valoare de un miliard de dolari pentru asigurători.

Sectorul de asigurări va trebui să cheltuiască în total 44 de miliarde de dolari pentru catastrofele din 2013. Această sumă este în mod semnificativ mai mică decât cea din anul 2012, când asigurătorii au acoperit 81 de miliarde de dolari constând în pagube provocate de diverse catastrofe. Swiss Re publică în mod tradiţional, în decembrie, o estimare a costului economic al catastrofelor naturale ale anului ce stă să se încheie. Această estimare este urmată, în luna martie a anului următor, de cifrele definitive.

Taguri articol


12