Cetățenii indisciplinați, scandalagiii și vânzătorii ambulanți nu au avut pace luna trecută. Polițiștii locali din Constanța au continuat și în aprilie să împartă amenzi și avertismente celor care nu sunt prieteni prea buni cu legea. Potrivit unui raport al autorităților, în luna aprilie, oamenii legii au aplicat aproape 520 de sancțiuni. Dintre acestea, 351 au fost aplicate pentru nereguli privind nerespectarea legislației rutiere, vizați fiind, în special, cei care au parcat neregulamentar. Pentru acest tip de infracțiuni au fost acordate, în total, 261 de amenzi. Alte 74 de sancțiuni au fost date pentru pătrunderea în zone cu acces interzis și încă 16 amenzi au fost date căruțașilor care au circulat pe drumuri publice. Pentru cei care au parcat pe locuri destinate persoanelor cu handicap, fără a avea acest drept, polițiștii locali au dat 28 de sancțiuni, pentru taximetriștii care nu au respectat legile ce le reglementează activitatea - 5 sancțiuni, iar pentru firmele de transport public de persoane care au circulat fără aviz de traseu, au fost date șapte amenzi. Nu au scăpat de sancțiuni nici cei care au tulburat liniștea și ordinea publică și nici persoanele certate cu regulile elementare de păstrare a curățeniei pe domeniul public. Pentru încălcarea normelor de conviețuire au fost acordate 71 de sancțiuni, iar pentru nerespectarea regulilor de igienă publică, au fost date 48 de sancțiuni. Valoarea totală a amenzilor aplicate în aprilie este de aproape 80.000 de lei.