Catherine Ashton vrea să îşi amelioreze cunoştinţele de limbi străine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Catherine Ashton vrea să îşi amelioreze cunoştinţele de limbi străine

Externe 11 Martie 2010 / 00:00 435 accesări

Noua şefă a diplomaţiei europene şi-a exprimat, miercuri, intenţia de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele de limbi străine, în condiţiile în care este criticată în mod regulat pentru că nu vorbeşte decât engleză. “Da, pot vorbi franceză, dar nu ştiu foarte bine franceză”, a spus Catherine Ashton în limba lui Moliere, în Parlamentul European, atunci când a fost întrebată de europarlamentarul austriac de extremă-dreapta Andreas Molzer. “Am învăţat şi germană în şcoală, timp de doi ani, dar acum am uitat”, a adăugat ea în germană. “Deci, pot gestiona limbile străine şi voi îmbunătăţi cunoştinţele. Şi intenţionez să ajung în punctul în care să am o conversaţie adevărată cu voi, într-o germană mult mai bună ca în prezent”, a conchis ea, în engleză.

Andreas Mölzer a formulat mai multe critici la adresa lui Catherine Ashton, reproşându-i “puţina experienţă în politică externă” şi apreciind că “a venit momentul pentru ca noua însărcinată cu afaceri externe să acţioneze cu tact, recurgând la limbile oficiale ale UE, în special germana”. El s-a exprimat în cursul unei dezbateri privind politica externă a UE, organizată de PE.



12