Negocieri privind controversatul program nuclear iranian au început ieri dimineaţă la Geneva, în cursul acestora Iranul urmând să prezinte o foaie de parcurs, într-o încercare de relansare a acestui proces blocat din aprilie. Negocierile, prevăzute pentru două zile, între Iran şi ţările din cadrul ...
Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a afirmat ieri că „marile puteri şi Iranul au o ocazie istorică să soluţioneze problema nucleară iraniană, dar statele din grupul 5+1 trebuie să-şi revizuiască atitudinea, pentru a corespunde mai bine noii poziţii iraniene”. Zarif urmează să ...
SUA şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa planului de plasare sub control internaţional şi de distrugere a arsenalului chimic sirian, regimul de la Damasc având la dispoziţie o săptămână pentru prezentarea listei cu arme neconvenţionale, a anunţat, sâmbătă, secretarul de Stat american, John Kerry ...
Şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, a avut o întrevedere la Bucureşti cu omologul său ucrainean, Leonid Kojara, prilej cu care a reafirmat „sprijinul constant, consecvent al României pentru realizarea procesului de asociere politică şi integrare a Ucrainei cu Uniunea Europeană şi pentru ...
Iranul nu va renunţa la drepturile sale nucleare, a declarat preşedintele Hassan Rohani într-un discurs susţinut în faţa unor imami care s-au rugat pentru ţară, relatează agenţia Mehr. „Guvernul nostru nu va renunţa la drepturile absolute ale Iranului în domeniul nuclear”, a declarat Rohani ...
UE şi SUA şi-au exprimat susţinerea totală faţă de ţările din fosta Uniune Sovietică ce au ales calea apropierii de Europa şi au avertizat Rusia că presiunea pe care o exercită în contrapondere este inacceptabilă. Secretarul de Stat american, John Kerry, care a participat la întâlnirea celor 28 de ...
Represiunea sângeroasă a Fraţilor Musulmani în Egipt reprezintă un avantaj pentru reţeaua teroristă al-Qaida, care ar putea profita de aceasta, făcându-şi noi adepţi şi deschizând un nou front în Orientul Mijlociu, apreciază experţi. Odată cu creşterea numărului morţilor şi răniţilor ...
Noul lider de la Teheran a afirmat, în discursul său de învestitură din Parlament, că occidentalii nu vor putea să facă poporul iranian să cedeze prin sancţiuni şi ameninţări cu războiul şi că singura soluţie de a vorbi cu Iranul este dialogul pe picior de egalitate. Replica din partea oficialilor UE ...
Guvernul interimar din Egipt a ordonat Ministerului de Interne să ia măsurile necesare pentru a pune capăt manifestaţiilor în favoarea fostului preşedinte Mohamed Morsi organizate la Cairo, catalogând aceste acţiuni drept „ameninţări la adresa siguranţei naţionale”. Egiptul nu are prea mari ...
Cel puţin 15 persoane au fost ucise luni seară, la Cairo, în cursul unor incidente violente. Două persoane au fost împuşcate, iar alte 13 au murit într-un incendiu care a cuprins un magazin din Cairo. Violenţele nu par să se estompeze chiar dacă informaţii despre starea preşedintelui egiptean demis ...
Cetăţenii egipteni au manifestat în continuare în număr mare, în acest sfârşit de săptămână, la Cairo şi în întreaga ţară la apelul susţinătorilor, dar şi al adversarilor preşedintelui islamist înlăturat de la putere, Mohamed Morsi, demonstraţii care s-au soldat, în urma ciocnirilor violente ...
ANIVERSARE TRISTĂ Principalul sindicat tunisian (UGTT) a făcut apel la grevă generală, vineri, după asasinarea deputatului de opoziţie Mohamed Brahmi, ucis joi în apropiere de Tunis. UGTT a denunţat crima odioasă şi, ca răspuns, compania Tunisair şi filiala sa, Tunisair Express, au anunţat anularea ...
Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton, va efectua astăzi o vizită în R. Moldova. Oficialul UE va fi primit de preşedintele Nicolae Timofti şi va avea întrevederi cu premierul Iurie Leancă, cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, şi cu lideri ai ...
Judecătorul Adly Mansour a depus, ieri, jurământul de preşedinte al Egiptului. Mansour, care mai devreme a depus jurământul şi ca preşedinte al Curţii Constituţionale Supreme, a fost învestit în funcţia de preşedinte interimar al naţiunii. Potrivit decretului emis de armată, Mansour va servi ca lider ...
FĂRĂ TRATAMENT PREFERENŢIAL Scandalul spionării site-urilor şi obiectivelor folosite de diplomaţii ţărilor membre UE se adânceşte. Edward Snowden a furnizat noi informaţii din care reiese că serviciile secrete americane au spionat reprezentanţele UE din SUA şi 38 de ambasade de la Washington, printre ...
Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, a anunţat, vineri, numirea a 12 noi şefi de delegaţii UE, inclusiv a românului Mihail Stuparu la conducerea misiunii din Emiratele Arabe Unite (EAU). Stuparu activează în prezent în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) la ...