• ACTUL DE INCULPARE • Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa l-au trimis ieri în judecată pe primarul suspendat al comunei Cogealac, Cati Hristu, şi pe complicii lui - fostul viceprimar, Mihai Dore, fratele acestuia, Nicolae Dore, Ilie Coman, Daniel Cornea, Pavel Copilescu şi Mitică Lenu - implicaţi în scandalul eolienelor de la sfârşitul lunii iulie. Toţi sunt acuzaţi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a liniştii şi ordinii publice, Cati Hristu având în plus şi comiterea infracţiunilor de ultraj la poliţist şi instigare.
Potrivit rechizitoriului, scandalul a pornit la iniţiativa lui Cati Hristu, care a adunat peste 100 de persoane din Cogealac şi din localităţiile vecine, pe care le-a determinat să protesteze împotriva firmei CEZ România, cea care construieşte un parc eolian pe raza comunei Cogealac şi este agreată de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC). El a spus că autorizaţia emisă de CJC este ilegală întrucât nu a avut la bază şi avizul favorabil al Primăriei sau Consiliului local Cogealac. Procurorii susţin că primarul Cati Hristu voia ca SC Eolica Dobrogea FME SRL Constanţa să preia construcţia acestui parc, motiv pentru care le-a spus localnicilor că CEZ nu are autorizaţie să ridice turbinele eoliene. Cati Hristu, Mihai Dore şi ceilalţi acuzaţi au pormit în fruntea protestatarilor, care s-au strâns iniţial în faţa Primăriei Cogealac, organizând un miting fără autorizarea sau înştiinţarea organelor de poliţie.
• FOCURI DE ARME • „Din informaţiile obţinute au rezultat indicii că primarul a cooptat persoane şi din alte localităţi, cărora le-a oferit diferite sume de bani pentru a-l sprijini în demersul său ilicit de evacuare a firmei CEZ de la punctele de lucru de pe raza comunei Cogealac. După ce a discutat cu cetăţenii, în prezenţa unor reporteri OTV chemaţi de primar în scopul mediatizării conflictului cu firma investitoare şi Consiliul Judeţean Constanţa, primarul le-a incitat pe persoanele din mulţime să se deplaseze împreună pe câmp, la punctele de lucru ale firmei CEZ, aşa încât grupul de circa 100 de persoane s-a deplasat cu peste 40 de autovehicule, printre care şi cele două microbuze ale primăriei şi un utilaj tip Caterpilar, la un punct de lucru situat la circa un km de vatra satului”, se arată în rechizitoriu. Acolo, oamenii au tăbărât peste reprezentantul firmei CEZ şi pe agenţii de pază care asigurau paza terenului îngrădit, închiriat de firmă de la proprietar, cerându-le să părăsească zona. În busculada creată, Cati Hristu l-a ameninţat şi l-a bruscat pe unul dintre agenţii de poliţie veniţi cu oamenii de la Cogealac. La al doilea punct de lucru al CEZ, protestatarii au smuls ţăruşii de susţinere ai gardului împrejmuitor şi au aruncat cu aceştia, precum şi cu pietre şi bolovani spre agenţii de pază, iar Copilescu a intrat cu utilajul Caterpilar în perimetrul îngrădit, mergând spre agenţii de pază. Aceştia au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, dar manifestanţii nu s-au potolit, moment în care doi dintre agenţi au tras în picioarele oamenilor cu bile de cauciuc. Viceprimarul Dore, fratele lui, Laurenţiu Ruscu, Ilie Coman şi Daniel Cornea au fost răniţi, însă după primirea îngrijirilor medicale, starea lor a devenit stabilă.
• DISJUNGERI • Procurorii au disjuns cauza pentru Laurenţiu Ruscu şi alţi participanţi la scandal, iar faţă de agenţii de pază care au tras, Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţinea de tentativă la omor, întrucât s-a apreciat că au acţionat în legitimă apărare. Cati Hristu, Mihai Dore, Ilie Coman, Daniel Cornea, Pavel Copilescu şi Mitică Lenu sunt arestaţi, iar Nicolae Dore a fost eliberat săptămâna trecută. Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Constanţa, care va stabili primul termen de judecată.