A doua încercare de ieşire din arest a lui Cati Hristu şi a celor şase complici la scandalul eolienelor a fost cu succes întrucât, ieri, magistraţii Tribunalului Constanţa au respins recursul procurorilor declarat împotriva hotărârii Judecătoriei Constanţa prin care lotul Cogealac a fost lăsat în libertate. Procurorul de şedinţă a criticat încheierea instanţei de fond, care a fost de acord cu admiterea cererilor de eliberare provizorie sub control judiciar a celor şapte acuzaţi. „Judecătorul a avut în vedere numai circumstanţele personale ale inculpaţilor, fără să ţină cont de pericolul public reprezentat de gravitatea infracţiunilor comise. Dacă vor fi lăsaţi liberi, nu există garanţii că nu vor relua activitatea infracţională în Cogealac. Consider că cererile de eliberare au fost admise cu prea mare uşurinţă”, a susţinut procurorul de şedinţă. Primarul suspendat al comunei Cogealac, Cati Hristu, fostul viceprimar Mihai Dore, Ilie Coman, Daniel Cornea, Pavel Copilescu, Florian Barbu şi Mitică Lenu au părăsit ieri penitenciarul Poarta Albă, după două luni de stat în spatele gratiilor. Reamintim că toţi şapte, alături de fratele viceprimarului, Nicolae Dore, cercetat în stare de libertate, sunt acuzaţi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a liniştii şi ordinii publice, Cati Hristu având în plus şi comiterea infracţiunilor de ultraj la poliţist şi instigare. Potrivit rechizitoriului, scandalul a pornit la iniţiativa lui Cati Hristu, care a adunat peste 100 de persoane din Cogealac şi din localităţile vecine, pe care le-a determinat să protesteze împotriva firmei CEZ România, cea care construieşte un parc eolian pe raza comunei Cogealac. Procurorii susţin că primarul Cati Hristu voia ca SC Eolica Dobrogea FME SRL Constanţa să preia construcţia acestui parc, motiv pentru care le-a spus localnicilor că CEZ nu are autorizaţie să ridice turbinele eoliene. Cati Hristu, Mihai Dore şi ceilalţi acuzaţi au pornit în fruntea protestatarilor spre parcul eolian, strângându-se iniţial în faţa Primăriei Cogealac, la un miting fără autorizarea sau înştiinţarea organelor de poliţie.