Magistraţii Tribunalului Constanţa au infirmat, ieri, decizia Judecătoriei Constanţa de a-i elibera din arest pe primarul suspendat al comunei Cogealac, Cati Hristu, şi pe complicii săi - fostul viceprimar, Mihai Dore, Ilie Coman, Daniel Cornea, Pavel Copilescu şi Mitică Lenu - implicaţi în scandalul eolienelor de la sfârşitul lunii iulie. Judecătorii au admis recursul formulat de procurori, au menţinut starea de arest a celor şase acuzaţi, respingând astfel cererea acestora de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Prezent în faţa instanţei de recurs, Cati Hristu a spus că doreşte să fie eliberat întrucât nu este pericol public. „Am fost ales primar din primul tur şi consider că acest lucru este dovada că nu creez probleme în societate”, a declarat primarul suspendat. La rândul lui, fostul viceprimar Mihai Dore a avut un discurs ce a vrut să emoţioneze instanţa. „Trăiesc o adevărată dramă personală, am fost în faţa plutonului de execuţie... Vizualizez în fiecare zi cum au tras în noi ca în nişte animale”, a afirmat Mihai Dore. Restul acuzaţilor au solicitat punerea în libertate pentru că au lăsat familiile şi copiii mici de izbelişte. Reamintim că toţi şase, alături de fratele viceprimarului, Nicolae Dore, cercetat în stare de libertate, sunt acuzaţi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a liniştii şi ordinii publice, Cati Hristu are în plus şi comiterea infracţiunilor de ultraj la poliţist şi instigare.