Câți oameni au fost salvați de la înec în ultima săptămână

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Câți oameni au fost salvați de la înec în ultima săptămână

Eveniment 23 August 2016 / 17:33 604 accesări

Oricât de mult și-ar dori turiștii să înoate, trebuie să conștientizeze faptul că nu e de glumă cu marea agitată. Medicii și salvamarii au spus că vara aceasta a fost una dintre cele mai grele din ultimii ani. Potrivit bilanțurilor oficiale, de la debutul sezonului estival și până acum, nu mai puțin de 63 de oameni și-au pus viețile în pericol în mare, 15 dintre ei decedând. Cele mai recente astfel de cazuri s-au înregistrat luni, 22 august, când patru persoane s-au înecat în sudul litoralului. Din fericire, pe plajele din Constanța și din stațiunea Mamaia lucrurile au fost destul de liniștite din acest punct de vedere, cel puțin în ultima vreme. Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, în săptămâna 15 - 21 august, salvamarii care își desfășoară activitatea în oraș și în Mamaia nu au intervenit în cazuri de înec. Totuși, ei au ajutat 51 de persoane aflate în dificultate. 19 dintre aceste intervenții au avut loc în zile în care a fost arborat steagul galben. În intervalul menționat, salvamarii au acordat asistență pentru 67 de persoane pierdute. Nici medicii de pe plaje nu au avut o perioadă prea liniștită. Ei au acordat primul ajutor pentru cinci persoane care au suferit insolații și arsuri, 24 de oameni cu plăgi sau hemoragii, alte cinci persoane cu entorse și luxații și șase persoane care au leșinat sau au avut o criză de epilepsie.

Amintim că turiștii și constănțenii care vor să se aventureze în mare trebuie să țină cont, în primul rând, de semnificația steagului arborat de salvamari pe plajă. Steagul roșu cu galben înseamnă că plaja este supravegheată de salvamar, iar scăldatul este permis. Steagul galben semnifică faptul că marea este agitată, iar scăldatul este permis doar înotătorilor experimentați. În momentul în care este arborat steagul roșu, scăldatul este interzis.

Citește și:

Zi neagră! Patru cazuri de înec în sudul litoralului!



12