Câți români au drept de vot? AEP a prezentat ultimele cifre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Câți români au drept de vot? AEP a prezentat ultimele cifre

Social 10 Decembrie 2018 / 10:21 634 accesări

Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 30 noiembrie este de 18.942.269, cu 3.603 mai puţini faţă de precenda informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), pe 31 octombrie, când figurau 18.945.872 de alegători.

AEP precizează într-un comunicat remis luni AGERPRES că, în perioada 1 - 30 noiembrie, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri: 20.957 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare; 131 de persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeaşi lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.

Potrivit sursei citate, 155 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeaşi perioadă este de 17.330, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu de către AEP, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

AEP menţionează că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.271.310 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 670.959 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.

Conform sursei citate, numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi diferă ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia.



12