Peste două treimi dintre români (77%) au declarat că merg în vacanță vara aceasta, iar 21% încă nu s-au hotărât, potrivit unei cercetări de piață privind obiceiurile de vacanță ale românilor pentru anul în curs, dar și comparativ cu 2016. În privința destinației, jumătate dintre români preferă să rămână în țară, iar ceilalți aleg destinații din străinătate. Regiunea românească favorită este reprezentată de litoral, scrie Agerpres. Potrivit studiului, banii nu reprezintă principalul criteriu de alegere a unei vacanțe - doar 25% iau în considerare prețul, în timp ce 41% dintre cei care au răspuns declară că sunt importante peisajele și obiectivele turistice. Comparativ cu anul 2016, bugetul stabilit este același pentru jumătate dintre români. Aproximativ o treime (32%) au spus că vor aloca mai mulți mai bani pentru vacanța din vara aceasta. Concret, 37% au un buget între 501 și 1.000 euro, iar 15% și-au plănuit să cheltuie între 1.001 și 2.000 euro. Există însă un procent de 28% dintre respondenți care mărturisesc faptul că au posibilitatea unei sume sub 500 euro, sumă ușor mai mare decât salariul minim pe economie. "Obiceiurile românilor privind vacanța s-au modificat în ultimii ani în sensul bun. Rămân însă numeroase elemente de constanță care țin de constrângerile financiare - frecvența, bugetul alocat, dar și de un comportament conservator al românilor - destinația, plata cu numerar sau vacanța doar în familie. Rezultatele ne arată clar o creștere anul acesta față de 2016, dar piața este departe de a-și fi atins potențialul", a precizat Corina Cimpoca, consultant senior și fondator MKOR Consulting, compania care a realizat cercetarea de piață. În privința locului de vacanță, o treime dintre români merg într-o destinație nouă în 2017, în timp ce restul aleg un loc pe care l-au mai vizitat cel puțin o dată. Dintre aceștia din urmă, un număr important, de 33%, au declarat că au mai fost de 4 sau mai multe ori în destinația aleasă anul acesta. Hotelurile de 3 stele sunt opțiunea pentru 47% dintre românii care au luat parte la studiul de piață. Ca perioadă, 39% au spus că vacanța va dura între 4 și 6 zile, iar 37% între 7 și maximum 9 zile. Decalajul privind deplasarea cu trenul față de cea cu mașina personală s-a accentuat considerabil, raportul fiind de 10% la 50%. Un procent de 28% folosesc avionul. Comisioanele agențiilor de turism și programele fixe i-au determinat pe 60% dintre românii intervievați să-și planifice singuri vacanța de vară. Doar 40% au apelat la serviciile agențiilor de turism pentru vara aceasta. În ce privește comportamentul general, 31% dintre români au declarat că merg anual în vacanță și 36% de două ori pe an. Compania precizează că studiul a fost realizat în perioada 8-14 mai, printr-un chestionar online aplicat unui eșantion reprezentativ național, de 1.155 de respondenți.