Câți români vor să devină operatori în secțiile de votare?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Câți români vor să devină operatori în secțiile de votare?

Politică 14 Decembrie 2015 / 17:15 1921 accesări

Pentru alegerile locale și parlamentare de anul viitor, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) este pregătită să utilizeze noi metode de combatere a fraudelor. Una dintre ele vizează un sistem informatic ce va înregistra datele personale ale votanților, astfel încât să se elimine riscul votului multiplu. Tehnologie există, însă, pentru ca acest program să funcționeze, este nevoie de oameni care să utilizeze sistemul. AEP a început să recruteze operatori de calculator pentru secțiile de votare ce vor fi organizate la alegerile de anul viitor. Până acum, 23.778 de persoane au cerut să lucreze ca operatori de calculator în secțiile de votare, cu 141 mai mult decât este necesar. Potrivit ultimelor centralizări AEP, la nivelul județului Constanța au fost înregistrate 436 de cereri, în condițiile în care este nevoie de aproximativ 700 de operatori de calculator. În municipiul Constanța, doar 54 de persoane au solicitat să lucreze în secțiile de votare, însă este nevoie de cel puțin 252 de operatori.

Amintim că, pentru a ocupa acest post, candidații trebuie să știe să utilizeze un computer, să aibă cetățenie română, să fie majori și să fi absolvit minimum opt clase. Cei interesați trebuie să completeze o cerere-tip, pe care o pot descărca de pe site-ul AEP (www.roaep.ro). După completare, cererile pot fi depuse la primăria orașului sau comunei în care vor să lucreze.

Citește și:

Se caută operatori de calculator pentru secțiile de votare!



12