Câți turiști au petrecut Paștele și 1 Mai pe litoral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Distracție și relaxare

Câți turiști au petrecut Paștele și 1 Mai pe litoral

Turism 02 Mai 2016 / 14:24 1554 accesări

Circa 35.000 de turişti s-au aflat pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, cei mai mulţi alegând staţiunea Mamaia, unde sunt peste 15.000 de turişti, atraşi în principal de concerte. Turiştii care s-au aflat pe litoral în această minivacanță au profitat, sâmbătă şi duminică, de vremea bună, plajele fiind pline. Fie că au făcut plajă, au testat apa mării sau doar s-au plimbat, profitând de soarele blând, constănțenii și turiștii s-au relaxat în cursul zilei în stațiunile de pe litoral. Au existat şi câţiva tineri care au făcut baie în mare, în ciuda temperaturii scăzute a apei. În staţiunea Mamaia s-au adunat circa 15.000 de turişti, startul sezonului estival fiind dat printr-un spectacol în Piațeta Perla, invitații speciali fiind Lucian Colareza și columbienii Danny Mazo și Widy, care, împreună cu Pepe, i-au încântat pe cei prezenți cu ritmuri latino. Spectacolul a fost presărat cu demonstrații de arte marțiale - Taekwondo, piesa de teatru ”Plata Birului”, momente de dans pregătite de copiii care se pregătesc la școlile de dans din Constanța, precum și cu surprize pentru părinți, copii și iubitori ai distracției. În Mamaia, maratonul de distracție a continuat până luni, fiind organizate zeci de evenimente cu invitați speciali în cluburi și pe plajă (Ego, Fratelli, Le Gaga, Tapo, Breeze, Luv, Crema, Bellagio, Princess, Restaurant Harlequin) precum Delia, Carla`s Dreams, Damian Brothers, DJ Anais B, DJ Moody Mike, Dj Sylvain Armand, Formația Pindu, Lidia Buble și mulți alții. Acestor concerte li se adaugă altele de muzică electronică, The Mission și Sunwaves, organizate în zona Mamaia Nord, unde evoluează DJ de renume, precum Marco Carola, Ricardo Villalobos, Luciano, Rosario Internullo, Adrian Eftimie, Pagal, Moondsound, Optick. Din seara de luni, toată animația din stațiune se mută pe șosele, când tinerii care s-au distrat pe cinste în ultimele 3 zile se vor întoarce spre casele lor. Cu toate că unii cârcotași spuneau că startul acestui sezon va fi mai slab decât în alți ani, din cauza suprapunerii Paștelui cu 1 Mai, totuși, din estimările reprezentanților din turism, sezonul estival a avut un start bun, cu 35.000 de turiști, mai mulți decât în anul trecut, când aproximativ 30.000 de turiști au petrecut 1 Mai la mare.



Ştiri recomandate

12