Ieri, Traian Băsescu a intrat oficial în pielea unui personaj din Caragiale! A lipsit de lîngă el doar „coana Joiţica”… În rest, i-am zărit aliniaţi în spatele său, solemni şi crispaţi, pe Trahanache, Tipătescu, premierul interimar Agamiţă Dandanache, alături de Caţavencu, Ipingescu, Farfuridi, Brînzovenescu şi toţi ceilalţi. Momentul a fost „sublim şi ridicol”, pentru că aveam sentimentul că asist la o piesă de teatru pe care Caragiale nu a mai apucat să o scrie.

Înscrierea „catindatului” Traian Băsescu în cursa pentru alegerile prezidenţiale ca „independent”, cu sprijinul Partidului Democrat-Liberal, a pus capăt unei ipocrizii politice, care dura de cîteva luni, răstimp în care preşedintele încă în exerciţiu şi-a făcut campanie camuflată pe bani publici, dar a deschis un nou capitol de ipocrizie electorală, ce va urma pînă în ziua alegerilor. Practic, Băsescu şi-a făcut debutul cu o zi înainte de începerea oficială a campaniei, printr-un discurs populist, de o demagogie halucinantă… „Nu vreau să las România pe mîna lui Voiculescu, Vîntu sau Patriciu, ori la îndemîna grupurilor de interese, dar doresc să continui şi reforma statului, însă asta o pot face numai ajutat de români!” Am citat din memorie unul dintre clişeele demagogice monumentale pe care le-a rostit „catindatul independent”. De fapt, discursul de la Biroul Electoral Central nu a adus nicio noutate. Preşedintele a atacat pe absolut toată lumea, la grămadă, adică partide, parlament, lideri de opinie, clasa politică şi aşa mai departe. Numai el şi PD-L-ul sînt curaţi ca lacrima, devotaţi poporului şi intereselor naţionale, pentru că, nu-i aşa, doar Băsescu este singurul politician care ascultă „nevoile şi glasul boborului”!?! Iar „boborul”, dacă s-a păcălit o dată, în 2004, poate fi păcălit din nou, ba chiar aşa trebuie să se întîmple, pentru că românilor trebuie să le faci binele cu de-a sila, aşa cum îşi visa şi Ceauşescu…

Apariţia lui Traian Băsescu la sediul BEC, ieri, în loc să reprezinte o apoteoză, este doar începutul unor minciuni gogonate şi sforăitoare, pe care le va rosti de-a lungul campaniei. Pe măsură ce sondajele îi vor fi tot mai nefavorabile, animalul politic va deveni turbat şi va ataca pe oricine, cu cele mai josnice mijloace. Din acest punct de vedere, aştept cu o curiozitate perplexă desfăşurarea campaniei, fiindcă se va ieşi, la un moment dat, din teatrul lui Caragiale şi se va intra de-a dreptul în teatrul absurdului!

Pentru noi, românii de rînd, alegerile prezidenţiale din acest an reprezintă unul dintre cele mai importante teste de maturitate din ultimele două decenii, pentru că acum, parcă mai mult decît niciodată, nu mai avem nicio scuză şi ne vom pricopsi exact cu preşedintele pe care îl merităm. Hai să vedem cît de proşti şi naivi am rămas sau cît de deştepţi am devenit… Aşa să ne-ajute Dumnezeu!