La 48 de ore de la dispariţia a patru tineri în apele lacului Razelm-Sinoe, din judeţul Tulcea, autorităţile au oprit cautările. Ieri, doar câţiva localnici împreună cu membri ai familiilor celor dipăruţi au mai ieşit cu ambarcaţiunile pe lac. „S-au oprit căutările pentru că ne-am dat seama că trebuie să căutăm zile în şir până când vom găsi persoanele dispărute, iar cercetările sunt destul de costisitoare. Acum nicio autoritate nu este acolo, ci doar familiile persoanelor dispărute. După cum ştiţi am apelat ieri (n.r. luni) la pescarii care au aruncat năvoadele în apă în speranţa că vom da de urma victimelor tragicului accident“, a declarat, ieri, prefectul judeţului Tulcea, Vasile Gudu. Acesta a precizat că şansele ca tinerii să mai fie găsiţi sunt foarte mici. „Un procent de 40% din cei care dispar pe lacul Razelm nu mai sunt găsiţi. Vom interveni din nou, dacă familiile sau autorităţile locale ne vor cere sprijinul. Au fost multe ambarcaţiuni, maşini şi în condiţiile în care în 24 de ore nu am găsit decât o geacă, activitatea nu mai este de a salva, ci de a găsi trupurile victimelor“, a adăugat Vasile Gudu. Tragedia a avut loc duminică după-amiaza, în jurul orei 14,00. O barcă în care se aflau cinci tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 31 de ani s-a răsturnat pe lacul Razelm din cauza unei furtuni puternice. Din cei cinci tineri doar unul a reuşit să se salveze după ce a întotat aproape doi kilometri ţinându-se de rezervorul bărcii. Deoarece Căpitănia Jurilovca este subordonată Căpităniei din Constanţa, prefectul judeţului Tulcea a declarat că se va adresa omologului său pentru a aduce în atenţia vizitatorilor Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, regulile pe care trebuie respectate pentru a preveni evenimente nefericite. La ora închiderii ediţiei, trupul unuia dintre tinerii dispăruţi în apele lacului Razelm a fost găsit de către localnici. Este vorba despre un bărbat de 26 ani.