Curtea de Apel Constanţa l-a arestat provizoriu, ieri, pentru cinci zile, pe Marian Bănţoi, de 35 ani, din Poarta Albă, în vederea punerii în executare a unui mandat european emis pe 16 iulie de anchetatorii italieni. Autorităţile judiciare din această ţară susţin că tânărul este căutat pentru complicitate la furt calificat. Conform semnalării trimise de anchetatorii italieni prin Interpol magistraţilor constănţeni, pe 29 martie, Bănţoi şi alte persoane au pătruns în sediul unei societăţi comerciale din Torino, după ce au avariat sistemul de alarmă şi uşa de la intrare. La plecare, indivizii au furat linii de alimentare cu energie electrică şi mecanică pentru maşini industriale, bunuri pe cale le-au vândut ulterior unui italian. La scurt timp după comiterea infracţiunii, Bănţoi a fugit în România. Anchetatorii italieni au aflat de implicarea constănţeanului în activitatea infracţională şi l-au dat în urmărire prin Interpol. Pe 25 iulie, el a fost depistat de poliţişti la domiciliul său din Poarta Albă şi prezentat procurorilor Parchetului Curţii de Apel Constanţa, care au dispus reţinerea sa pentru 24 de ore. (C.C.)