Curtea de Apel Constanţa a emis, ieri, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 15 zile pe numele lui Ciprian Vasile Radu, de 33 ani, din Bacău. Tînărul este căutat de autorităţile din Germania, care îl acuză că, în perioada 1999-2000, a comis mai multe jafuri armate asupra unor bănci din Germania, cauzînd, atunci, o pagubă de 85.000 de mărci germane. Nemţii au emis pe numele lui Radu un mandat de arestare europeană în care au cerut anchetatorilor români să îl aresteze şi să îl extrădeze pentru a-l judeca în Germania. În seara de 23 mai anul acesta, poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale şi ai Detaşamentului de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă (DPIR) Tulcea au reuşit să îl prindă pe Ciprian Vasile Radu în timp ce acesta se plimba pe faleza din localitate. Oamenii legii l-au încătuşat pe bărbatul dat în urmărire internaţională prin Biroul Interpol Wiesbaden şi l-au prezentat procurorilor de la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Constanţa, care au dispus reţinerea acestuia şi încarcerarea lui în arestul IPJ Constanţa. Adus ieri în faţa instanţei, Ciprian Vasile Radu a susţinut că nu doreşte să fie extrădat întrucît şi-a primit deja pedeapsa pentru ceea ce a făcut în Germania, fiind condamnat la zece ani de închisoare de către Judecătoria Bacău. „Nu vreau să plec din România!”, a spus băcăuanul în faţa judecătorilor constănţeni. Pentru a lămuri acest aspect, instanţa a cerut Judecătoriei Bacău să trimită o copie după sentinţa de condamnare a lui Ciprian Vasile Radu pentru a stabili dacă acesta a fost judecat în România pentru aceeaşi faptă comisă în Germania. În acest caz, cererea de extrădare ar fi nejustificată. Judecătorii au acordat termen de judecată pe 29 mai, la ora 10.00.