Căutat pentru clonări de carduri bancare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Urmărit internaţional prins în Constanţa

Căutat pentru clonări de carduri bancare

Justiție 21 Decembrie 2013 / 00:00 1000 accesări

Ofiţerii Compartimentului de Criminalitate Itinerantă din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au reuşit, joi, să dea de urma unui tânăr urmărit internaţional, care locuia fără forme legale în Constanţa. Oamenii legii spun că Patrick Adrian Karanda, de 27 de ani, din Satu Mare, stătea într-un apartament de pe strada Suceava. Oamenii legii spun că, faţă de acesta, Tribunalul din Perugia - Italia a emis, pe 21 octombrie, un mandat european de arestare pentru comiterea de „infracţiuni electronice“, fapte prevăzute de Codul Penal Italian şi pedepsite cu închisoare de până la şapte ani. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa spun că, din actele transmise de autorităţile judiciare italiene, reiese că Patrick Adrian Karanda este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere cu scop infracţional în vederea falsificării şi folosirii frauduloase a cardurilor de plată/credit şi instalarea de dispozitive capabile să intercepteze procesarea de date şi transmitere computerizate.

ARESTAT Autorităţile italiene au arătat că, în perioada 12 septembrie 2012 - 17 ianuarie 2013, împreună cu alte 24 de persoane constituite într-un grup infracţional, suspectul a acţionat pe raza localităţilor Perugia, Ghedi, Caroaneto, Piacentino, Reggio Emilia, Caorso, Coleccino, Molinella, Copparo, Preganziol, Forli, Pesaro, Riccione, Fiorano, Modenese, Gambettola şi Misano Adriatico, toate din Italia. În această perioadă, anchetatorii au stabilit că Patrick Adrian Karanda a falsificat şi a folosit ilegal cardurile de credit/plată pentru retrageri frauduloase de numerar din bancomate de la oficii poştale, bănci, prin instalarea de dispozitive speciale capabile să copieze codurile PIN ale cardurilor în dauna posesorilor. Din câte se pare, Karanda făcea parte din gruparea condusă de Gheorghe Liviu Moldovan, urmărit internaţional prins, la începutul acestei luni, tot de poliţiştii constănţeni. Prezentat, vineri, magistraţilor Curţii de Apel Constanţa, judecătorii au dispus faţă de Patrick Adrian Karanda arestarea provizorie pentru o perioadă de cinci zile.



12