Poliţiştii constănţeni continuă să-l caute pe tînărul în vîrstă de 16 ani, din Constanţa, dat în urmărire generală în luna septembrie, după ce a înjunghiat doi bărbaţi şi a fugit de la locul faptei. Anchetatorii se află pe urmele lui Ghiunes Seip de aproape două luni, însă, pînă în prezent, eforturile depuse de oamenii legii pentru prinderea lui s-au dovedit zadarnice. Agresiunea pentru care tînărul a fost dat în urmărire s-a petrecut în ziua de 21 septembrie, în cartierul Poarta 6, din Constanţa. Anchetatorii spun că victimele lui Seip lucrau la decopertarea acoperişului unui cămin situat pe strada Timonei, din Poarta 6. La un moment dat, oamenii au zărit mai multe persoane care au coborît dintr-o Dacie Papuc, aparţinînd unei firme de taximetrie, şi au început să încarce în maşină mai multe bucăţi de tablă aflate lîngă imobil. După ce au strigat, în zadar, hoţilor să plece şi să lase tabla jos, văzînd că nu se pot înţelege cu ei, Gheorghe Civircă, un muncitor şi Stere Carabaş, administratorul firmei care urma să preia fierul vechi, au intervenit pentru a pune capăt jafului. Cei doi nu au ştiut însă că indivizii pe care-i aveau în faţă erau înarmaţi. În momentul în care s-au apropiat de grupul de hoţi, Ghiunes Seip l-a lovit cu pumnul în faţă pe Gheorghe Civircă, doborîndu-l la pămînt, după care s-a îndreptat spre Stere Carabaş, pe care l-a pocnit, de asemenea, în figură, trîntindu-l pe caldarîm. Deşi tranşase conflictul în favoarea lui, Ghiunes Seip nu s-a mulţumit cu atît şi a scos din buzunar un cuţit, cu care i-a înjunghiat pe rînd pe cei doi bărbaţi, aşa cum se vede pe o înregistrare făcută cu un telefon mobil de unul dintre martorii atacului. Pe filmuleţ se mai vede cum unul dintre complicii agresorului, Mustafa Ismail, de 24 de ani, agită în aer un cuţit de bucătărie, ameninţîndu-l pe bărbatul care filmează întreaga scenă. Lucrătorii Secţiei 5 Poliţie au reuşit să-l identifice şi să-l prindă pe Mustafa Ismail, care este cercetat în stare de arest pentru comiterea infracţiunii de tentativă de tîlhărie. Cele două victime ale lui Ghiunes Seip au fost transportate de o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Întrucît lama cuţitului a atins plămînii lui Stere Carabaş, bărbatul a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Oamenii legii continuă cercetările pentru prinderea lui Ghiunes Seip, care a fost dat în urmărire generală. După ce va fi reţinut, individul va fi cercetat sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de tentativă de omor.