Căutaţi de poliţie!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Căutaţi de poliţie!

Eveniment 19 Noiembrie 2010 / 00:00 1817 accesări

Doi tineri sunt căutaţi de poliţiştii constănţeni după ce au încercat să cumpere mai multe pachete cu ţigări cu un card fals. Oamenii legii spun că incidentul a avut loc miercuri seară, în jurul orei 20.30, la benzinăria Petrom din apropierea restaurantului Rustic, de pe bulevardul Tomis, din Constanţa. Anchetatorii spun că doi tineri au intrat în benzinărie şi i-au cerut vânzătoarei 70 de pachete cu ţigări marca Kent. Pentru a achita contravaloarea ţigărilor, cumpărătorii i-au dat vânzătoarei un card bancar dar, în momentul în care casiera le-a solicitat un act de identitate pentru a finaliza tranzacţia, cei doi s-au speriat şi au fugit. Suspecţii nu au luat pachetele de tigări, însă au avut grijă să îşi recupereze cardul. Casiera a apăsat butonul de panică, iar la adresa respectivă au ajuns un echipaj al firmei de pază şi protecţie Zip Escort, dar şi un echipaj al Secţiei 2 Poliţie Constanţa. Oamenii legii spun că nu au prea multe date despre cei doi indivizi întrucât sistemul de supraveghere al benzinăriei nu funcţiona în acel moment întrucât unitatea centrală se afla în revizie. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că instrumentul electronic de plată este emis pe numele de Constantin Mocanu. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz şi încearcă să stabilească dacă acel card cu care s-a efectuat tranzacţia era furat sau falsificat.

Taguri articol


12