Curtea de Apel Constanţa a decis, ieri, extrădarea în Italia a trei tineri din Tulcea, care sunt căutaţi de autorităţile italiene pentru a fi cercetaţi penal. Magistraţii constănţeni au emis mandate de arestare pe numele lui Vasile Cau, de 35 ani, Daniel Vărzaru, de 33 ani, ambii din localitatea tulceană Măcin, şi Vasile Tănase, de 45 ani, din Tulcea, toţii fiind acuzaţi de proxenetism. Potrivit procurorilor Parchetului Curţii de Apel Constanţa, în perioada 2005-2008, cei trei au înlesnit practicarea prostituţiei pentru mai multe fete minore şi majore, în oraşul Torino, de care aveau „grijă” contra unui procent „gras” din sumele câştigate de acestea din practicarea prostituţiei. Fiecare membru al grupului infracţional îşi avea bine stabilit rolul, ocupându-se de racolarea fetelor, pregătirea lor, găsirea clienţilor, transportul prostituatelor şi cazarea acestora în apartamente închiriate. Conform Codului Penal Italian, Cau, Vărzaru şi Tănase sunt acuzaţi de participare la o organizaţie criminală în scopul ajutării şi instigării la prostituţie şi exploatarea prostituatelor, corespondentul infracţiunilor din Codul Penal Român de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi instigare la proxenetism. Cei trei au fost de acord cu extrădarea în Italia, astfel că vor fi predaţi autorităţilor italiene în cel mult 30 de zile.