Căutători de comori prinşi în flagrant

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Căutători de comori prinşi în flagrant

Eveniment 25 Octombrie 2006 / 00:00 4090 accesări

Doi bărbaţi şi o femeie au fost prinşi prospectînd cu aparatură de detecţie în zona unui sit arheologic neînregistrat. Cei trei s-au ales cu dosar penal şi cu amendă de 750 milioane lei vechi fiecare.

Mai mulţi localnici din Independenţa, care se îndreptau cu căruţele de la cîmp spre casă, au observat la ieşirea din localitate, către Dumbrăveni, trei indivizi care se tot învîrteau pe o solă pe care fusese cultivat grîu. Cei trei, printre care şi o femeie, nu au stîrnit nicio bănuială pînă în momentul în care unul dintre indivizi a luat din portbagajul autoturismului cu care venise, un sac din plastic din care a scos mai multe ustensile necunoscute pentru căruţaşii care îi observaseră. Crezînd că este vorba de braconierii care-şi fac apariţia destul de des în zonă, unul dintre căruţaşi a alertat poliţiştii din Independenţa, precum şi pe paznicul de vînătoare din localitate. Poliţiştii, însoţiţi de reprezentantul AJVPS, au plecat la locul indicat pentru a lămuri situaţia şi a vedea ce este cu cei trei intruşi. Nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor cînd au observat că doi dintre aceştia, echipaţi cu căşti fonice şi detectoare de metale se plimbau de colo colo prin arătură. La vederea oamenilor legii, cele trei persoane au încercat să fugă spre autoturismul aflat la marginea parcelei agricole, dar au fost ajunse de poliţişti. În urma verificării actelor de identitate, poliţiştii au aflat că străinii sînt fraţii George şi Carmen Popescu, de 32 şi 37 ani, ambii din Mangalia, iar cel de-al treilea individ este Stancu Băsii, în vîrstă de 36 ani, din Negru Vodă. Asupra fraţilor Popescu, poliţiştii au descoperit două detectoare de metale, prevăzute cu acumulatori şi dispozitive de amplificare a semnalului. În urma verificării potbagajului maşinii a mai fost descoperit un detector de metale, fără captator. Cei trei căutători de comori au fost duşi la sediul Poliţiei Independenţa pentru continuarea cercetărilor. Potrivit anchetatorilor, asupra celor trei nu au fost descoperite bunuri de patrimoniu, ci numai cîteva fragmente metalice şi nişte cuie ruginite, găsite probabil în urma căutărilor cu detectoarele de metale. Pe numele celor trei s-a dispus întocmirea unui dosar penal pentru săvîrşirea infracţiunii de deţinere ilegală de detectoare de metale. De asemenea, căutătorii de comori s-au ales, fiecare cu cîte o amendă de nu mai puţin de 750 milioane lei vechi, amenda maximă prevăzută de lege în asemenea cazuri. Poliţiştii au precizat că prezenţa celor trei în zona respectivă nu era întîmplătoare. Căutătorii de comori cunoşteau cu exactitate topografia unor situri arheologice neînregistrate în circitul de specialitate, respectivele situri aflîndu-se exact în zona agricolă unde prospectau cei trei. Localnicii spun că, la intrarea în satul Dumbrăveni, dinspre graniţa cu Bulgaria, sînt mai multe dealuri care în urma unor ploi abundente au scos la iveală monede antice şi obiecte de cult. În urmă cu aproximativ doi ani, poliţiştii din Adamclisi s-au confruntat cu un caz similar, în apropierea cetăţii situate între Adamclisi şi Urluia fiind prinşi trei indivizi care efectuau căutări cu detectoare de metale folosindu-se de hărţi arheologice şi imagini GPS. De asemenea, vara trecută, tot la Adamclisi au fost depistaţi doi români şi un cetăţean bulgar care căutau comori cu un detector improvizat.

Taguri articol


12