Cauţiune de 4,49 milioane de dolari pentru Roman Polanski

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cauţiune de 4,49 milioane de dolari pentru Roman Polanski

Monden 27 Noiembrie 2009 / 00:00 410 accesări

Cineastul elveţian a obţinut, în sfârşit, mult-dorita eliberare pe cauţiune, Suma însă marchează un record în Europa şi Elveţia fiind stabilită la 4,49 milioane de dolari. Ministerul elveţian al Justiţiei a anunţat că nu va face recurs împotriva acestei hotărâri. Regizorul filmelor “Chinatown” şi “Rosemary\'s Baby” ar putea să fie eliberat sub supraveghere judiciară în următoarele zile şi să se afle în regim de arest la domiciliu, la reşedinţa sa de la Gstaad, în Alpii Elveţieni. Cineastul va purta o brăţară electornică de monitorizare şi se va prezenta la cea mai apropiată secţie de poliţie săptămânal. Autorităţile elveţiene îşi doresc să facă transferul regizorului din penitenciar la casa sa din Gstaad cât mai discret pentru a evita un scandal mediatic.

Roman Polanski, în vârstă de 76 de ani, este în detenţie din data de 26 septembrie, când a fost arestat pe aeroportul din Zurich, în momentul în care se pregătea să participe la un festival de film unde urma să primească un premiu. Avocaţii regizorului, Lorenz Erni, din Zurich, şi Herve Temime, de la Paris, au refuzat să facă comentarii legate de eliberarea pe cauţiune a regizorului. Nici procurorii din Los Angeles nu au comentat decizia curţii elveţiene. Hotărârea nu afectează analiza derulată de Ministerul elveţian al Justiţiei în legătură cu extrădarea sa în SUA.

Taguri articol


12