ACUZE Toată încordarea, toate declaraţiile şi toate acuzele politice pro şi contra maidanezi sunt uitate la prima ştire cu Jiji, la prima Roşie Montană, la primul şist apărut pe radarul ONG-ist. Apoi, mai moare un japonez în mijlocul Capitalei, mai sunt desfiguraţi nişte copii, mai vin nişte alegeri şi discuţiile se reaprind. În prezent, actorii implicaţi (fie că vor să admită sau nu) în moartea copilului de patru ani se joacă de-a pasatul vinei. Pedeliştii şi pemepiştii lui Traian Băsescu speculează momentul şi caută să genereze câteva procente electorale, acuzând Guvernul că nu rezolvă problema. Culmea ipocriziei. Şi portocaliii au fost la putere până nu demult, vreme în care imperiul maidanez s-a extins în linişte şi pace, garantate, pe lângă lipsa totală de implicare a autorităţilor, şi de organizaţiile de supt şi tocat degeaba bani europeni (a se citi ONG). Trebuie să recunoaştem, vina pentru drama copilului de patru ani este a noastră, a tuturor, de la vlădică până la opincă, dar ONG-urile merită o menţiune specială pentru făţărnicie. În afară de trâmbiţat şi de tocat banii pe care îi primesc, nu fac nimic pentru animalele pe care susţin că le protejează. În replică, premierul Victor Ponta a declarat ieri, la începutul şedinţei de Guvern, că problema câinilor fără stăpân este într-adevăr gravă şi nu mai poate fi uitată: „Legea este în Parlament şi sper ca în următoarele zile să se găsească soluţia corectă”. Cât despre acuzele preşedintelui Băsescu, Ponta a răspuns sec: „În urmă cu 14 ani, un primar general de Capitală ne-a anunţat că rezolvă problema. Între timp, a fost şi preşedinte. Nu a făcut nimic”.

CARE ESTE SOLUŢIA CORECTĂ? Să-i omorâm, să-i sterilizăm, să-i adunăm în ţarcuri ori să-i dăm spre adopţie? Niciuna dintre soluţii nu garantează că ne vom plimba în linişte prin cartier. Sterilizarea hoardelor de maidanezi s-a dovedit inutilă, animalele înmulţindu-se mult mai repede decât pot autorităţile să sterilizeze. Adopţia este iarăşi problematică. Şi câinele care l-a omorât pe copilul din Bucureşti era adoptat de către o ONG-istă, care îl scosese pe propria răspundere din biobază. Întrebată ce şi cum, femeia a răspuns, în cel mai pur stil românesc, că ea nu mai este în ONG-ul respectiv şi că are conştiinţa curată. No comment. Aceleaşi organizaţii fac ca toţi dracii când vin hingherii, susţinute de o galerie de locatari care şi-au făcut un scop din a hrăni toţi câinii din cartier, cerând „rezolvări europene” la o problemă care nici măcar nu există în Europa civilizată. Este o problemă demnă de lumea a treia, de Somalia, de Uganda, de jungla amazoniană. Cum rezolvă cele mai democratice state problema? În SUA sau Marea Britanie, dacă un câine ajuns în biobază nu este revendicat sau adoptat în 3-5 zile, dispare. Să nu zicem eutanasiat, că poate ne citesc şi ONG-iştii intraţi în cruciada antihingheri după vizionarea filmului „101 dalmaţieni” şi mai blochează câteva acte normative, sperând ca protejaţii lor să nu mai omoare prea curând vreun copil.

O lege mult prea blândă

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va începe, săptămâna viitoare, dezbaterea proiectului care modifică Legea câinilor fără stăpân, iar la discuţii vor fi invitaţi toţi factorii interesaţi, inclusiv ONG-urile şi reprezentanţii administraţiilor locale, a declarat ieri preşedintele comisiei, Bogdan Ciucă. Este vorba despre proiectul depus în Parlament încă din 2007, adoptat în 2011 şi atacat ulterior la Curtea Constituţională. Proiectul a revenit în Parlament, iar în martie 2013, Senatul a decis că vor putea fi eutanasiaţi doar câinii bolnavi incurabil, declaraţi ca atare în urma unui examen medical competent, efectuat de medicul veterinar, la care pot asista reprezentanţi ai organizaţiilor pentru protecţia animalelor. Potrivit formei adoptate de Senat, după expirarea termenului de cazare în adăposturi, de 30 de zile, dacă nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, câinii pot fi păstraţi sau eliberaţi, după ce au fost castraţi, dar numai dacă nu sunt revendicaţi/adoptaţi.