Cauzele cancerului la copil pot fi cele genetice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cauzele cancerului la copil pot fi cele genetice

Sănătate 07 Septembrie 2012 / 00:00 395 accesări

Cancerul afectează, din păcate, şi copiii, însă dacă tratamentul este timpuriu şi eficient se poate obţine o rată de supravieţuire de până la 80%, susţine prof. dr. Alp Ozkan, medic oncologie pediatrică la Anadolu Medical Center - Turcia. „La nivel mondial, la 70 de adulţi cu cancer avem şi un caz de copil cu această boală. Cele mai frecvente forme sunt leucemiile (30%), apoi tumorile cerebrale (20%) şi limfomul (18%). În urmă cu 30 de ani, cancerul mamar era boala femeilor peste 45 de ani, însă acum apare şi la 30-35 de ani. Cel pancreatic era specific vârstei de 70 de ani, acum a ajuns la 40-45 de ani”, a mai spus Ozkan. Tumorile cerebrale, spun specialiştii, pot fi identificate la copiii sub un an, întrucât capul creşte foarte repede. Pe de altă parte, orice suferinţă oncologică la copil debutează ca o simplă boală, cu simptome ca febra, semnul unei banale răceli, dar şi al unei leucemii. La leucemie, apar şi sângerări nazale şi dureri osoase şi se măresc nodulii. „Cauzele cancerului la copil pot fi cele genetice. De aceea este foarte important ca femeia care doreşte un copil să aibă, cel puţin pentru trei luni înainte de sarcină, un stil de viaţă sănătos. Fumatul a fost interzis în tot mai multe locuri publice, dar ce face mama fumătoare? Ea fumează acasă sau pe stradă. Apoi, una dintre cauzele tumorilor cerebrale este dată de utilizarea electronicelor -telefoane mobile, sisteme de alarmă...Ar fi mai bine să fie folosit telefonul fix, dar acum şi copiii de doi-trei ani vorbesc la mobil, au internet... O altă cauză a bolilor oncologice o constituie pesticidele. La adulţi, cel mai important factor este alimentaţia. Bolile adultului, însă, îşi au rădăcina în copilărie. Se consumă prea multe alimente de la fast-food, copiii nu mănâncă frecvent fructe şi legume, beau multe lichide colorate”, a subliniat prof dr. Alp Ozkan.

Taguri articol


12