Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski” îi invită pe melomanii de la malul mării, duminică, de la ora 19.00, să urmărească celebra şi emoţionanta dramă „Cavalleria rusticana”, pusă pe note de compozitorul Pietro Mascagni. Cei care răspund pozitiv acestei invitaţii vor descoperi, prin intermediul personajelor Turiddu, Santuzza, Lola, mama Lucia şi Alfio, o lume în care pasiunea, gelozia şi răzbunarea creează un amalgam de simţiri contradictorii.
În distribuţia operei într-un act, prezentată, de obicei - însă nu şi de această dată - alături de „Paiaţele” lui Ruggiero Leoncavallo, se vor regăsi nume binecunoscute publicului de la malul mării: Răzvan Săraru - debut, Setsuko Iizuka - Japonia, Ştefan Ignat - Bucureşti, Lucia Mihalache şi Gabriela Dobre. Conducerea muzicală a spectacolului îi aparţine dirijorului japonez Koichi Inoue, binecunoscut melomanilor constănţeni.
Tichetele pentru acest spectacol se pot achiziţiona de la casa de bilete a TNOB, iar preţurile sunt cuprinse între 10 lei şi 25 de lei, în funcţie de poziţia locului în sala de spectacol.
Opera într-un act „Cavalleria rusticana” a avut premiera la „Teatro Costanzi“ din Roma, pe 17 mai 1890 şi a fost premiată de Editura Muzicală Sonzogno din Milano, în anul 1890.