Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a anunţat, ieri, la o emisiune televizată, că este în favoarea retragerii pensiei magistraţilor care sunt condamnaţi, ca măsură pentru a preveni încălcarea legii de către judecători şi procurori. Întrebat ce părere are despre faptul că judecători corupţi care au fost condamnaţi, chiar şi cu suspendare, încasează în continuare pensia, Cazanciuc a spus că a discutat deja privind retragerea pensiei în aceste cazuri cu judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). \"Eu, personal, sunt pentru această formă de sancţionare specială, pentru că, dacă într-o carieră de magistrat, şi aici discutăm de un rol preventiv al legii, ştii că o greşeală te poate duce, la un moment dat, la o asemenea pierdere, cred că eşti de multe ori atent dacă faci sau nu faci ceva care nu este permis\", a declarat ministrul. (A.M.)