Specialiştii Serviciului de Medicină Legală Constanţa au risipit bănuielile poliţiştilor în cazul femeii găsite decedată într-o locuinţă din localitatea Nazarcea. Raportul cadrelor medicale, prezentat în urma efectuării necropsiei, a arătat că femeia a murit din cauza unei leziuni craniene survenită în momentul în care a căzut peste aragaz şi s-a lovit cu capul de butelie. Poliţiştii din Ovidiu au intrat în alertă, luni dimineaţă, după ce Ioan Zahariuc, de 57 de ani, din Botoşani, a anunţat autorităţile că şi-a găsit concubina, Veronica Ştefanco, de 56 de ani, din Iaşi, moartă. Bărbatul a declarat poliţiştilor că, în noaptea de dumincă spre luni, „pe la ora 03.00 am venit în casă am găsit-o dezbrăcată, în pielea goală, căzută peste aragaz. Am luat-o şi am pus-o în pat. După ce stătea puţin, iar se ridica şi cădea prin casă. Punea mâna peste tot să strice şi să rupă, smulgea de pe pereţi. La ora 06.00 am venit să văd ce face. Atunci am văzut că este moartă“.