Începînd de astăzi, organele fiscale nu mai eliberează certificate de cazier fiscal necesar înfiinţării unei firme de către acţionarii şi reprezentanţii legali desemnaţi, pentru cesiunea părţilor sociale sau a acţiunilor de către noii asociaţi sau acţionari şi nici în cazul numirii de noi reprezentanţi legali sau la cooptarea de noi asociaţi sau acţionari cu ocazia efectuării majorării capitalului social de către noii reprezentanţi legali, asociaţi sau acţionari. Potrivit directorului adjunct al Oficiului Registrului Comerţului de pe lîngă Tribunalul Constanţa, Corina Ţapu, informaţiile din cazierul fiscal se vor obţine numai de către ORC, prin transmitere electronică de la Ministerul Economiei şi Finanţelor. “În aceste condiţii, certificatul de cazier fiscal este înlocuit de un document editat de oficiile registrului comerţului, conţinînd informaţiile din cazierul fiscal al contribuabililor, obţinute prin schimbul electronic de date cu Ministerul Economiei şi Finanţelor după primirea cererii de înregistrare“, a declarat directorul adjunct al ORC Constanţa.
Ea a adăugat că documentul ce conţine informaţiile din cazierul fiscal nu se mai înmînează solicitantului, cum era pînă acum, ci acesta este utilizat numai în vederea înregistrării în registrul comerţului. Pentru fiecare solicitare de cazier fiscal trebuie achitată, la ORC, o taxă în valoare de 20 de lei. De asemenea, unităţile teritoriale ale trezoreriei statului nu vor mai încasa taxa de eliberare a cazierului fiscal pentru aceste situaţii. Potrivit conducerii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, tot de astăzi, DGFP şi AFP Constanţa nu vor mai primi cereri pentru eliberarea acestor documente. Cu excepţia înregistrării în registrul comerţului, în toate celelalte cazuri prevăzute de lege, cazierul fiscal va fi obţinut, în continuare, de la DGFP Constanţa: în cazul solicitării înscrierii asociaţiilor şi fundaţiilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de către asociaţii sau membrii fondatori ai acestora şi în cazul autorizării exercitării unei activităţi independente de către solicitanţi.