În deschiderea Anului European al Patrimoniului Cultural, Europa Nostra, principala organizație de patrimoniu din Europa, și Institutul Băncii Europene de Investiții anunță cele 12 situri de patrimoniu preselectate pentru programul „Cele mai periclitate 7 situri în 2018“ de către o comisie de experți din diverse domenii. Cele 12 monumente și situri au fost selectate ținându-se cont de valoarea lor patrimonială și culturală deosebită, precum și de pericolul iminent în care se află. Implicarea comunităților locale și angajamentul diferitelor organisme publice și private pentru salvarea acestor situri au fost, de asemenea, socotite cruciale. Un alt criteriu important a fost prezentat de potențialul acestor situri de a stimula dezvoltarea socio-economică durabilă.

„Această listă preliminară este, înainte de toate, un apel la acțiune. Îi îndemnăm pe actorii publici și privați de la nivel local, național și european să-și unească forțele pentru a salva aceste comori ale patrimoniului care spun povestea noastră comună și care trebuie conservate pentru generațiile viitoare”, a declarat președintele executiv Europa Nostra, Denis de Kergorlay,.

Nominalizările pentru „Cele mai periclitate 7 situri” au fost propuse de organizații ale societății civile sau de către instituții publice care fac parte din vasta rețea Europa Nostra, ce include membri și organizații asociate de pretutindeni din Europa. Cele 12 situri au fost selectate de o comisie de experți în istorie, arheologie, arhitectură, conservare, analiză de proiect și finanțe. Lista finală cu „Cele mai periclitate 7 situri” va fi selectată de Consiliul Europa Nostra.

Reperele culturale amenințate ce provin din 10 țări europene sunt: Centrul istoric din Gjirokastra, Albania; Bisericile post-bizantine din Moscopole și Vithkuq, Albania; Centrul istoric din Viena, Austria; Uzina de prelucrare a cărbunelui din Beringen, Belgia; Monumentul Buzludja, Bulgaria; Rețeaua de teleferice din Chiatura, Georgia; Mănăstirile și schitul David Gareji, Georgia; Castelul Sammezzano, Toscana, Italia; Cazinoul din Constanța, România (nominalizat de Asociația ARCHÉ); Siturile de artă preistorică din provincia Cadiz, Spania; Orfelinatul grec Prinkipo, Insula Prinților, Turcia; și Fabrica de gheață Grimsby, Marea Britanie. Unele dintre aceste situri se află în pericol din cauza neglijării sau a planificării necorespunzătoare, altele din cauza lipsei de resurse sau de profesionalism în exploatare. Lista finală cu “Cele mai periclitate 7 situri” va fi comunicată pe 15 martie.

Cazinoul din Constanța

Cazinoul este un monument istoric emblematic pentru orașul Constanța și pentru România. Edificiul a fost ridicat în timpul „febrei cazinourilor” ce a cuprins Europa la începutul secolului al XX-lea, și și-a deschis porțile în 1910. Daniel Renard, arhitectul româno-elvețian care a proiectat clădirea, a optat pentru un Art Nouveau opulent cu scopul de a ilustra modernizarea României sub domnia regelui Carol I.

Clădirea a devenit, în timp, un reper al țărmului Mării Negre. Văzut de pe mare, Cazinoul se înalță pe un promontoriu stâncos, părând a aparține mării mai degrabă decât orașului, impresie întărită și de decorația de inspirație marină a clădirii.

Ansamblul este alcătuit din trei elemente construite: fundațiile cu platoul pe care se află Cazinoul, clădirea Cazinoului în sine și clădirea Acvariului, proiectată tot de Daniel Renard, dar la o dată ulterioară. Al patrulea element este promenada ce separă Cazinoul de Acvariu și leagă portul comercial de cel turistic, promenadă însoțită pe tot parcursul de o centură verde. Clădirea Cazinoului are trei niveluri. Interiorul spațios și bogat decorat face trimitere la o epocă plină de farmec. Acesta se compune dintr-un salon de intrare, săli destinate evenimentelor, spații tehnice și este completat de terase deschise.

Principala amenințare pentru Cazinou o reprezintă coroziunea și ruginirea elementelor metalice structurale, în special cele descoperite, expuse intemperiilor. Elementele de lemn sunt, de asemenea, puternic afectate de umiditatea salină. În plus, mucegaiul, umezeala și procesul de îngheț-dezgheț accelerează degradarea tuturor elementelor, de la tencuială la valoroase elemente decorative. Vânturile și furtunile au distrus majoritatea ferestrelor fațadei dinspre mare, permițând ploii, zăpezii, păsărilor și animalelor să pătrundă înăuntru. Tot acest proces de degradare duce spre prăbușirea acoperișului.

De-a lungul timpului clădirea a adăpostit, alternativ, funcțiuni comerciale și funcțiuni publice (când edificiul s-a aflat în grija statului). În anii 2000 clădirea a fost abandonată, stare în care se găsește și astăzi ca urmare a incapacității administrative de a se găsi finanțare pentru a demara o operațiune de salvare, restaurare și revitalizare. Situația a fost prelungită de eșuarea încercărilor repetate de finalizare a procesului de licitație publică.

Clădirea a trecut de mai multe ori din administrația municipiului Constanța în administrația altor instituții, ultima dintre acestea fiind Compania Națională de Investiții din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Această stare de incertitudine adminstrativă a întârziat și mai mult demararea unui proces adecvat de restaurare. De-a lungul timpului, clădirea a trecut prin trei procese de restaurare, de o calitate discutabilă, care pun probleme suplimentare unei viitoare campanii de reactivare.

Nominalizatorul acestui ansamblu, Asociația ARCHÉ împreună cu partenerii săi, susțin că restaurarea și deschiderea Cazinoului din Constanța către public îi vor asigura în continuare rolul de important reper cultural și pilon al identității locale, precum și supraviețuirea în viitor.