Cazul atacurilor cu antrax din SUA s-a lămurit: mortul este vinovat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cazul atacurilor cu antrax din SUA s-a lămurit: mortul este vinovat

Externe 08 August 2008 / 00:00 495 accesări

Un cercetător al armatei americane, care s-a sinucis săptămîna trecută, înainte de a fi pus sub acuzare pentru comiterea mai multor atacuri cu atrax în 2001, nu a mai avut acces în laboratorul său începînd cu luna noiembrie, potrivit unor surse oficiale. Bruce Ivins lucra la producerea unui nou vaccin împotriva antraxului în cadrul Institutului de Cercetare a Bolilor Infecţioase (USAMRIID) de la Fort Detrick, statul Maryland, centru unde era angajat de 28 de ani, potrivit unui comunicat dat publicităţii de instituţia respectivă. La 1 noiembrie 2007, USAMRIID a blocat accesul doctorului Ivins în laboratoarele unde agenţii biologici şi toxinele sînt utilizate şi stocate.

Potrivit unor documente federale date publicităţii miercuri, Bruce Ivins era singurul suspect în cazul atacurilor cu antrax soldate cu cinci victime. Ivins s-a sinucis prin administrarea unei supradoze de paracetamol, înainte de fi pus sub acuzare. Avocaţii săi şi o parte dintre colegi susţin că acesta era nevinovat, dar procurorii au anunţat că moartea sa va duce la închiderea cazului. USAMRIID a anunţat că oficiali din cadrul centrului au cooperat cu agenţii FBI în acest caz. Nu se ştiu motivele pentru care conducerea centrului a suspendat accesul lui Ivins în laboratoarele de cercetare, dar, în unele cazuri, acest lucru se întîmplă atunci cînd unii angajaţi par stresaţi, explică raportul USAMRIID.

Taguri articol


12