Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, ieri, o notă verbală Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, prin care a cerut clarificări legate de informaţii referitoare la inaugurarea unui baraj pe artera de mare adîncime Dunăre - Marea Neagră. Potrivit purtătorului de cuvînt al MAE, Alin Şerbănescu, MAE a reamintit Ucrainei că partea română trebuie consultată în cazul desfăşurării de lucrări în cadrul proiectului Bîstroe. El a precizat că orice lucrare în cadrul proiectului Bîstroe nu este în conformitate cu prevederile Convenţiilor Internaţionale aplicabile atît timp cît cerinţele acestora referitoare la consultarea părţii române nu sînt respectate. Ministerul român al Mediului a primit, în februarie, din partea Ucrainei, un studiu de evaluare a impactului transfrontalier asupra mediului în cazul construirii Canalului Bîstroe, un canal navigabil care ar urma să treacă prin partea ucraineană a Deltei Dunării. În octombrie 2008, Ministerul Mediului a primit din partea Ucrainei notificarea pentru „faza a II-a a Proiectului de renovare a căii navigabile de mare adîncime Dunăre - Marea Neagră”, conform cerinţelor Convenţiei Espoo. Notificarea este primul pas din cei prevăzuţi în procedura de autorizare a investiţiilor cu posibil impact transfrontalier de mediu. Ea conţine o serie de date, de parametri la care partea ucraineană intenţionează să realizeze investiţia. Motivul pentru care notificările sînt trimise este acela că cei interesaţi din ţara posibil afectată, în cazul Bîstroe fiind vorba despre România, pot studia datele şi îşi pot formula un punct de vedere în legătură cu oportunitatea investiţiei, avînd în vedere impactul asupra mediului. Convenţia de la Espoo obligă Ucraina să organizeze, în România, o dezbatere publică unde cei care au ceva de spus pe această temă să îşi poată exprima punctul de vedere. Surse din Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile au declarat atunci că dezbaterea publică din România pe tema Bîstroe ar urma să fie organizată în primăvara sau vara acestui an.