Omar Hayssam nu a solicitat asistenţă niciunui oficiu consular al României. Anunţul a fost făcut ieri, de reprezentanţii Ministerului de Externe, după ce, săptămîna trecută, s-a vehiculat ipoteza potrivit căreia Hayssam este arestat în Siria de peste un an. Informaţia se afla într-o scrisoare primită de avocatul lui Hayssam, Ion Cazacu, de la tatăl sirianului, care a fost citită în faţa completului de judecată ce urmează să dea un verdict în dosarul privind fuga lui Hayssam din România. Cazacu le-a solicitat magistraţilor să facă verificări prin intermediul Ministerului Justiţiei, pentru a afla dacă informaţia se confirmă. În acest sens, purtătorul de cuvînt al Ministerului de Externe, Alin Şerbănescu, a declarat că MAE “nu a primit, pînă la această dată, nicio solicitare din partea autorităţilor judiciare române”. Recent, Mahmoud şi Mukhles Omar, doi dintre fraţii lui Omar Hayssam, au cerut instanţei supreme strămutarea dosarului în care sînt acuzaţi, alături de Mustafa Tartoussi, că l-ar fi ajutat pe omul de afaceri sirian să fugă din ţară. În privinţa informaţiilor că Hayssam ar fi arestat în Siria, instanţa a dispus emiterea unei adrese către Ministerul Justiţiei pentru clarificarea acestui aspect şi a fixat următorul termen pentru data de 13 mai. Curtea de Apel Bucureşti l-a audiat, pe 18 martie, pe şoferul lui Omar Hayssam, Adrian Druică, acesta declarînd că sirianul era supravegheat permanent, atît la locuinţa sa, cît şi în trafic. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins pe data de 7 martie 2008, definitiv şi irevocabil, recursul avocatului Ionel Haşotti la decizia Curţii de Apel Bucureşti de menţinere a interdicţiei pentru Mustafa Tartoussi de a părăsi ţara.