Curtea de Apel americană a decis în favoarea postului american CBS, în cazul sânului dezgolit al cântăreţei Janet Jackson, care a apărut în această postură, în direct la televiziune, la o oră de maximă audienţă, în februarie 2004, în timpul concertului susţinut de artistă în pauza galei Super Bowl. Comisia federală pentru regularizarea comunicaţiilor, care are autoritate de decizie asupra posturilor de televiziune şi a celor de radio, a decis anterior ca postul CBS să plătească o amendă de 550.000 de dolari. După trei ani de procese, Curtea de Apel Federal din Philadelphia a anulat amenda, în iulie 2009, considerând că postul CBS nu putea fi considerat vinovat de faptele comise de Janet Jackson. Însă, Curtea Supremă a SUA a anulat această decizie şi a retrimis cazul în faţa aceleiaşi Curţi de Apel, pentru ca aceasta să îşi revizuiască hotărârea, în virtutea unei jurisprudenţe noi. În decizia făcută publică miercuri, Curtea de Apel a anulat decizia de impunere a unei amenzi pentru postul CBS. Instanţa a adăugat că a readoptat precedenta ei analiză care stipulează faptul că oficialii Comisiei federale pentru regularizarea comunicaţiilor au acţionat în mod arbitrar în acest caz.
Cazul sânului dezgolit al cântăreţei Janet Jackson a stârnit controverse puternice în SUA. La o oră de maximă audienţă, cântăreaţa americană a apărut cu un sân dezgolit, pentru câteva secunde, în februarie 2004, în timpul concertului organizat în pauza meciului Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, urmărită în acel moment de circa 90 de milioane de telespectatori.