Un bărbat a ajuns în noaptea de duminică spre luni pe patul de spital, după ce a căzut de la etajul trei al hotelului Minerva, din staţiunea Mamaia, unde era cazat. Cel care a sunat la 112 este un tânăr de 24 de ani, din Tulcea, care se afla în zonă şi a observat cum turistul a plonjat de la balconul camerei. Un echipaj al ambulanţei, dar şi un echipaj al Biroului de Poliţie Mamaia s-au deplasat în scurt timp la adresa respectivă. Oamenii legii au stabilit că victima se numeşte Dumitru Găină, de 57 de ani, din localitatea Jiana, judeţul Mehedinţi. După ce i-a acordat îngrijiri medicale, echipajul ambulanţei a transportat victima la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internată la Clinica de Neurochirurgie, cu diagnosticul politraumatism prin cădere de la înălţime, traumatism coloană dorso-lombară, fractură cominutivă corp vertebral, vertebra numărul cinci. Soţia bărbatului a declarat că acesta consumase băuturi alcoolice înainte, însă nu în exces. Ea a pecizat că a fost în stare de şoc după ce şi-a văzut bărbatul întins pe jos. „Am stat cu băieţelul în cameră şi ne-am uitat la televizor. La un moment dat am stins televizorul şi s-a făcut întuneric, iar soţul meu stătea pe balcon la aer şi asculta muzică. Cel mai probabil, în momentul în care a vrut să vină în cameră, s-a dezechilibrat şi a căzut. Am auzit un zgomot putenic şi am crezut că mor când am ieşit pe terasă şi l-am văzut întins pe jos. Băuse înainte, însă, ca orice om”, a declarat Maria Găină soţia victimei. Bărbatul venise la mare împreună cu familia şi cu mai mulţi prieteni, dar nu a apucat să se bucure prea mult de vacanţă, duminică fiind prima zi pe care o petrecea pe litoral. Lucrătorii Poliţiei Mamaia au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.