Un copil de doi ani a fost internat în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce a căzut de la aproape trei metri înălţime, din balconul vilei în care era cazat cu părinţii. Accidentul s-a petrecut, ieri, în staţiunea 2 Mai. Părinţii micuţului spun că l-au lăsat nesupravegheat câteva clipe, cât au intrat în cameră să-i aducă o căciulă. Când şi-au văzut copilul zăcând fără cunoştinţă pe sol ei au sunat la 112 şi au cerut ajutor. Ambulanţa ajunsă în scurt timp la locul incidentului l-a găsit pe copil în comă şi, după ce medicii l-au stabilizat, l-au transportat la spital. Impactul cu solul a fost puternic, fiind necesară o intervenţie neurochirurgicală de urgenţă din cauza unei colecţii de sânge la nivelul creierului. Poliţiştii din localitate au deschis o ancheta în acest caz pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.