Căzut de la înălţime

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Căzut de la înălţime

Eveniment 23 Aprilie 2010 / 00:00 674 accesări

Un bărbat de 57 de ani a ajuns, ieri, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce a căzut de la o înălţime de doi metri. Incidentul a avut loc la piciorul podului IPMC, din Constanţa, în curtea SC CFD SRL. Colegii victimei au sunat imediat la 112 şi au alertat autorităţile. La adresa respectivă s-au deplasat şi lucrătorii Secţiei 4 Poliţie Constanţa. Oamenii legii spun că Eugen Aioanei, din Constanţa, este paznic la societatea amintită şi, în momentul incidentului, se afla în timpul liber. „Am vrut să îmi ajut un coleg să prindem nişte barăci de un container şi când am vrut să mă sprijin în mână mi-am pierdut echilibrul şi am căzut“, a declarat Eugen Aioanei. După ce a căzut, bărbatul şi-a pierdut conştiinţa. Un echipaj al ambulanţei ajuns la locul incidentului i-a acordat victimei primele îngrijiri medicale, după care a transportat-o la spital pentru mai multe investigaţii. Conform cadrelor medicale, victima mirosea a băutură.



12