CCR a primit procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CCR a primit procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votării

Politică 06 Noiembrie 2014 / 13:07 314 accesări

Curtea Constituțională a României (CCR) a primit astăzi procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votării la alegerile prezidențiale din 2 noiembrie. CCR urmează să înceapă verificarea documentelor, iar vineri să ia o decizie, au comunicat oficiali ai CCR. Potrivit prevederilor legale, procesul-verbal pentru fiecare tur de scrutin, împreună cu procesele-verbale de constatare și centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate și birourile electorale ale secțiilor de votare, se înaintează cu pază înarmată la Curtea Constituțională, în termen de 24 de ore de la înregistrarea ultimului dosar. Conform art. 52 din Legea 370/ 2004 pentru alegerea președintelui României, CCR anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație, prevede actul normativ, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor. "(2) Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și de candidații care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază. (3) Soluționarea cererii de către Curtea Constituțională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștința publică a rezultatului alegerilor", mai prevede legea. Actul normativ stabilește că judecătorii Curții validează rezultatul fiecărui tur de scrutin, asigură publicarea rezultatului alegerilor în mass-media și în Monitorul Oficial al României, Partea I. Conform Constituției, CCR veghează la respectarea procedurii pentru alegerea președintelui și confirmă rezultatele sufragiului.



12