CCR promovează traseismul politic?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CCR promovează traseismul politic?

Politică 18 Februarie 2014 / 00:00 408 accesări

ARTICOLE NECONSTITUŢIONALE Curtea Constituţională a României (CCR) ar trebui să fie garantul supremaţiei Constituţiei şi să vegheze ca toate actele normative emise de Parlament şi Guvern să fie corecte şi în conformitate cu prevederile cărţii de căpătâi a ţării. Numai că, dincolo de rolul şi atribuţiile sale, de multe ori Curtea a fost văzută ca un organism de propagandă şi influenţă politică, mai ales că membrii săi sunt numiţi politic. De asemenea, nu de puţine ori, anumite puncte de vedere ale CCR privind unele proiecte de lege au trezit suspiciuni. Un exemplu în acest sens este ultima decizie pe care au luat-o magistraţii Curţii pe marginea proiectului de modificare a noii Constituţii. Concret, judecătorii CCR au considerat neconstituţională completarea adusă articolului 70, alineatul 2, litera e, referitoare la încetarea calităţii de parlamentar la data demisiei din partidul politic sau din formaţiunea din partea căreia a fost ales sau la data înscrierii acestuia într-un alt partid. Cu alte cuvinte, membrii CCR dau în continuare frâu liber traseismului politic, iar transferul de cadre din Parlament va putea fi făcut fără probleme. De asemenea, CCR a declarat neconstituţionale şi modificările aduse modului în care preşedintele desemnează candidatul la funcţia de premier. Concret, CCR nu a fost de acord cu alineatul (1) al articolului 103 din noua Constituţie, în care preşedintele este obligat să desemneze candidatul de premier de la formaţiunea sau alianţa politică ce a luat cel mai mare număr de voturi. Prin respingerea acestui alineat, practic, CCR menţine practicile preşedintelui Traian Băsescu, cel care a desemnat candidaţi de premier de la partide care abia au reuşit să adune 20% din numărul de mandate de parlamentar. În total, CCR a anunţat că judecătorii au găsit vreo 25 de articole din noua Constituţie care ridică probleme.

CE SE ÎNTÂMPLĂ MAI DEPARTE? Urmare a observaţiilor, vicepreşedintele Comisiei pentru Revizuirea Constituţiei, senatorul PSD Ioan Chelaru, a declarat că toate notificările CCR vor fi luate în considerare. Pe de altă parte, Chelaru i-a dat o replică şi lui Băsescu, cel care îi acuzase dur pe parlamentarii care au lucrat la viitoarea Lege fundamentală. „Atacurile dure şi nejustificate lansate de Băsescu nu ne surprind şi nu ne descurajează, cu atât mai mult cu cât şi iniţiativa de revizuire a Constituţiei, propusă în 2011 de către Băsescu, a primit numeroase critici din partea CCR”, a spus Chelaru. La gâtul lui Băsescu sare şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, care a spus că, în mod contrar afirmaţiilor preşedintelui, CCR nu a remarcat în vreun moment că prin revizuirea Legii fundamentale s-ar aduce atingere statului de drept ori valorilor democratice.



12