CE a deblocat POS CCE pentru România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vin banii

CE a deblocat POS CCE pentru România

Administrație 09 Octombrie 2013 / 00:00 374 accesări

După lupte „seculare“, în care România a reuşit să demonstreze că a pus la punct toate regulile impuse, Comisia Europeană (CE) a decis deblocarea programului Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) pentru România. Anunţul a fost făcut ieri, la Bruxelles, de către Shirin Wheeler, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Politici Regionale, Johannes Hahn. Potrivit acesteia, Johannes Hahn a comunicat premierului Victor Ponta această decizie, luată după ce o echipă de audit a CE a fost la Bucureşti, în perioada 23-28 septembrie, pentru a evalua măsurile luate de autorităţile române pentru reluarea programului. În zilele următoare, CE va trimite României 196 de milioane de euro pentru proiectele deja depuse. Surse europene au precizat recent că deblocarea POS CCE urma să fie anunţată la începutul lunii octombrie. Concluziile preliminare ale echipei de audit erau favorabile, autorităţile române reuşind să remedieze mai multe deficienţe în funcţionarea POS CCE.



12