ÎNCEPUT DE AN, VEŞTI PROASTE! Temerile din ultimele zile legate de plăţile europene prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) se confirmă oficial printr-o scrisorică ajunsă, ieri, la Guvern. Comisia Europeană (CE) a întrerupt rambursările de bani europeni accesaţi prin POSDRU. Problema accesării fondurilor europene dă, în continuare, semne de boală cronică. Nu doar că guvernanţii şi nici măcar ministrul desemnat în fruntea Ministerului Afacerilor Europene, Leonard Orban, n-au găsit nicio soluţie salvatoare să spele ruşinea şi să luăm banii europeni oferiţi pe tavă, dar încă blocăm circulaţia banilor europeni pentru că ne ocupăm de „românisme” cu proiectele aprobate. Vestea nu a mai luat prin surprindere pe nimeni, cu atât mai mult cu cât Orban anunţase încă de săptămâna trecută de pericolul sistării rambursărilor pe POSDRU din cauza unor deficienţe. \"Dacă perioada va fi de vreo trei săptămâni, nu este absolut nicio problemă din nicio perspectivă, nici pentru cei care derulează, cu atât mai puţin pentru economie. Ponderea lor oricum în acest moment nu este spectaculoasă, din păcate, măcar dacă am fi avut mai multe fonduri, să avem ce întrerupe cu adevărat\", a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, încercând să bagatelizeze o problemă stringentă pentru România. Ministrul Afacerilor Europene fuge şi el de răspundere. \"S-a arătat cu degetul spre mine, deşi responsabilităţile nu numai ale mele, ci şi ale colegilor din minister sunt practic minime\", a spus Orban, care nu exclude ca CE să procedeze la întreruperea şi altor plăţi din fondurile europene. Întreruperea rambursărilor POSDRU este un deja-vu. Nu este prima dată când România se confruntă cu astfel de probleme. În vara anului trecut, CE a întrerupt plăţile pentru Axa 2 a Programului Operaţional Regional ce priveşte infrastructura de transport din cauza deficienţelor constatate, cerând autorităţilor române să verifice toate contractele de lucrări încheiate cu beneficiarii Axei 2. Finanţarea totală alocată prin POSDRU pentru întreaga perioadă de programare 2007 - 2013 este de aproximativ 4,25 miliarde euro, din care contribuţia UE este de 3,47 miliarde euro.
USL PREGĂTEŞTE MOŢIUNE SIMPLĂ În timp ce autorităţile centrale pierd banii europeni pentru că măsurile de atragere a fondurilor UE sunt doar la nivelul declarativ, Opoziţia pregăteşte o moţiune simplă pe tema absorbţiei fondurilor UE pentru a trage semnale de alarmă. Deputatul PSD Viorel Ştefan a anunţat, ieri, că USL va depune moţiunea săptămâna viitoare, la Camera Deputaţilor. \"Vom fi prezenţi în toate etapele procedurale de dezbatere şi votare a moţiunii. Intenţia este ca săptămâna viitoare să fie gata textul moţiunii\", a spus Ştefan. USL consideră că evoluţia economică a României în 2012 va fi determinată exclusiv de modul în care vor fi atrase fondurile europene, ceea ce reprezintă şi scopul moţiunii. \"Sincopele înregistrate în atragerea de fonduri ar putea să genereze un dezastru economic în România în 2012. Suntem în februarie şi observăm că nu s-a atras cotă-parte din cele şase miliarde cu care se laudă Guvernul. Nu s-a atras niciun euro până azi\", atrage atenţia deputatul PSD.