CE a respins taxarea inversă în sectorul alimentar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CE a respins taxarea inversă în sectorul alimentar

Social 23 Iulie 2010 / 00:00 2899 accesări

Comisia Europeană (CE) a respins taxarea inversă în sectorul alimentar, prin care TVA s-ar încasa la vânzarea produsului în magazin, a declarat, ieri, preşedintele patronatului din industria panificaţiei Rompan, Aurel Popescu. \"Domnul Vlădescu (Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor, n.r.) mi-a spus să vorbim despre taxarea inversă la trecut, pentru că nu se mai poate face, deoarece România nu poate obţine acest lucru de la CE\", a spus Popescu. El i-a cerut lui Vlădescu să convingă oficialii de la Bruxelles să accepte taxarea inversă, pentru că altfel va fi încurajată evaziunea fiscală. \"Asta înseamnă că s-a dat drumul la evaziunea fiscală, iar aceasta este aproape legalizată\", a adăugat Popescu. Preşedintele Rompan a mai spus că în prima decadă a lunii iulie, după creşterea TVA, vânzările din domeniul panificaţiei au scăzut cu 10% şi vor urma să scadă cu 15-20%. Şi Mihai Lungu, preşedintele Cooperativei Muntenia, a spus la rândul său că dacă evaziunea nu va fi stopată toate subvenţiile vor fi inutile. \"Cu evaziunea se poate termina într-o lună, dacă se vrea. Noi avem 70-80% evaziune faţă de 2-3% cât au alte ţări europene\", a adăugat Lungu. Prin taxarea inversă în industria alimentară, TVA se încasează în magazine, nu pe parcursul ciclului de fabricaţie a produselor. Ministerul Finanţelor anunţa, la 6 iulie, că taxarea inversă pentru livrările de bunuri din interiorul ţării la cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie va fi aplicată la zece zile de la comunicarea de către Consiliul UE a aprobării derogării pentru implementarea prevederii.



12