Ce aduce în plus noul site al Primăriei Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Schimbări importante

Ce aduce în plus noul site al Primăriei Constanța

Administrație 01 August 2016 / 17:59 434 accesări

Noul site al Primăriei Constanța oferă mai multe informații despre achizițiile publice, activitatea edililor și hotărârile Consiliului Local

Noul site al Primăriei Constanța oferă mai multe informații despre achizițiile publice, activitatea edililor și hotărârile Consiliului Local

Vechea pagină de internet a Primăriei Constanța, care, între noi fie vorba, era cam alambicată și deloc prietenoasă cu utilizatorii, a fost înlocuită cu un nou site, mult mai ușor de navigat. De la 1 august, cei care accesează site-ul www.primaria-constanta.ro nu descoperă doar o nouă interfață, ci și mai multe informații despre activitatea instituției. Față de vechiul site, noua pagină de internet a Primăriei Constanța cuprinde informații detaliate despre agenții economici autorizați să își desfășoare activitatea în municipiu (secțiunea „Autorizări Agenți Economici” din partea de jos a site-ului) și despre parcările rezidențiale din oraș (secțiunea „Informații parcări rezidențiale” din partea de jos a site-ului). De asemenea, prin intermediul noului site, constănțenii au acces la toate datele care au legătură cu achizițiile publice pe care le face Primăria (secțiunea „Achiziții Publice” din meniul „De interes public”, aflat în partea de sus a paginii).

AGENDA EDILILOR, LA VEDERE

Cei care vor să fie la curent cu activitatea primarului Decebal Făgădău și a viceprimarilor Costin Răsăuțeanu și Dumitru Babu pot consulta „Agenda publică a conducerii”, aflată pe prima pagină a site-ului. Tot pe prima pagină, în partea dreaptă, pot fi accesate site-urile Serviciului Public de Asistență Socială, Poliției Locale, Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor și Serviciului Public de Impozite și Taxe. Imediat sub link-urile care fac trimitere către site-urile amintite anterior, se află secțiunile „Află unde este cererea ta” - prin intermediul căreia oamenii pot afla unde a ajuns cererea lor, „Trimite sesizări on-line”, care dă posibilitatea depunerii de cereri prin internet, și „Plătește amenzile on-line” - care face trimitere către site-ul https://etax.spit-ct.ro/Amenzionline, prin care se pot achita amenzi de acasă.

ȘEDINȚELE COMISIILOR DE SPECIALITATE, ANUNȚATE ON-LINE

Una dintre cele mai importante schimbări este aceea că, odată cu lansarea noului site, Primăria Constanța pune la dispoziția cetățenilor toate proiectele de hotărâre ale Consiliului Local Municipal Constanța (CLMC), încă dinainte de a fi adoptate (disponibile în secțiunea „Proiecte de Hotărâri” din meniul „Consiliul Local”, aflat în partea de sus). De asemenea, începând din august, ședințele comisiilor de specialitate ale CLMC vor fi anunțate pe site. Prima asemenea întrunire anunțată pe site-ul Primăriei va avea loc în 3 august, ora 10.00, la sediul din b-dul Tomis nr. 51, etaj 1. Consilierii din cadrul comisiei nr. 4 pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte și protecție socială vor dezbate Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret.

Citește și:

Primăria Constanța va avea un nou site. Vezi când va fi lansat!



12